Percheziții în Timiș și Alba la o grupare care fura tractoare de mari dimensiuni din străinătate

Percheziții în Timiș și Alba la o grupare care fura tractoare de mari dimensiuni din străinătate

Procurorii DIICOT - ST Timișoara efectuează, joi, 30 de percheziții la domiciliile membrilor unei grupări specializate în furt de utilaje agricole, în special tractoare de mari dimensiuni, de pe teritoriul statelor UE, aduse apoi și vândute în România.

Ancheta este efectuată în colaborare cu autoritățile judiciare din Franța, iar printre suspecți se află și un cetățean italian.

Potrivit unor surse judiciare, gruparea este formată din 17 persoane, acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, furt calificat, divulgarea informațiilor secret de serviciu sau nepublice, tăinuire, favorizarea făptuitorului.

Din primele date ale anchetei a reieșit că, în cursul anului 2015, mai multe persoane de cetățenie română din județele Timiș și Alba au constituit un grup infracțional organizat având drept scop furtul de utilaje agricole — tractoare de mari dimensiuni — de pe teritoriul statelor UE, în dauna unor societăți comerciale, având ca obiect de activitate vânzarea unor asemenea vehicule.

Utilajele erau aduse în România, unde erau vândute la o sumă modică.

Potrivit surselor, grupare era formată din Cornel Daniel Cuntan (fost Irimia, zis "Banatu"), Cosmin Tiberiu Takacs, Florin Mirel Oniga — zis "Salam", Florin Marius Necreală, Adrian Ciprian Popa, Ionel Cătrinoi — zis "Piticu", Nicolae Braicu, Liviu Lucian Sabău, Ioan Robert Erdei, Razza Faustino (cetățean italian), Sorin Oprescu, Roșca Vasile, Mihai Dan Bota, Nicolae Gicuță, Daniel Ionuț Iordache, Gheorghe Bratu și Vasile Balia.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”