PERCHEZIȚII la cel mai mare SPITAL din VESTUL ţării

Anchetatorii au descins vineri dimineaţa la Spitalul Judeţean Timişoara, cel mai mare spital din vestul ţării, la un centru medical privat, dar şi acasă la medicul Mihai Ionac, fost manager al Spitalului Judeţean, în prezent şef al Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean.

Percheziţiile sunt efectuale de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi jandarmi, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Este vorba despre un dosar de corupţie care vizează condiţionarea efectuării actului medical de primirea unei sume de bani sau sponsorizări către un ONG, spun surse din rândul anchetatorilor, citate de opiniatimisoarei.ro.

Zilele trecute au ieşit la iveală informaţii dintr-un raport al Curţii de Conturi, care a efectuat un control la Spitalul Judeţean Timişoara. Instituţia de control ar fi constatat nereguli majore la clinica condusă de medicul Mihai Ionac, de la decontări fictive de intervenţii chirurgicale şi până la medicamente compensate prin reţete prescrise de medic, în perioada 2008-2014, prin farmacia deţinută de mătuşa soţiei sale.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă