Percheziţii la persoane care au obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului; prejudiciu - 5,5 milioane lei

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, efectuează, joi dimineaţă, 53 de percheziţii domiciliare la persoane suspectate că au obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului folosind documente false, prejudiciul în acest caz fiind de peste 5,5 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, activităţile se desfăşoară într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals.

Din materialul probator administrat până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2017 - 2020, 66 de persoane fizice ar fi indus în eroare reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi ar fi beneficiat, în mod ilegal, de indemnizaţii pentru creşterea copilului, solicitate în baza OUG nr.111/2010, prin depunerea la dosarele de acordare a unor documente de angajare false, care atestă în mod fictiv locul de muncă, perioada prestată, funcţia şi remuneraţia primită.

În baza acestor documente, beneficiarii ar fi primit indemnizaţii cuprinse între 2.000 şi 8.000 de lei/lună, prejudiciind bugetul Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti cu peste 5.550.000 de lei.

La sediul IGPR vor fi conduse 48 de persoane, în vederea efectuării activităţilor de urmărire penală şi dispunerii de măsuri corespunzătoare.

Acţiunea este efectuată de poliţişti din IGPR, Poliţia Capitalei, IPJ Ilfov, IPJ Călăraşi, IPJ Neamţ, IPJ Prahova şi IPJ Vrancea, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR