Percheziții la Poliția Balotești; trei agenți sunt acuzați de corupție

Lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) au efectuat o percheziție la sediul Postului de Poliție Balotești, județul Ilfov, într-o cauză penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor fapte de corupție de către trei agenți de poliție.

Potrivit unui comunicat al DGA, în perioada 2015 — mai 2016, doi agenți de la Poliția Balotești și unul de la Poliția orașului Otopeni au fost implicați în săvârșirea mai multor infracțiuni — luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității.

În sarcina celor doi polițiști din cadrul Postului de Poliție Balotești s-a reținut faptul că au primit o sumă de bani pentru a efectua acte contrare atribuțiilor profesionale și au realizat activități cu încălcarea legii în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul opririi în trafic pentru control a unui conducător auto și efectuării unor verificări la o societate comercială.

De asemenea, unul dintre cei doi agenți de la Poliția Balotești și cel de la Poliția Otopeni au simulat efectuarea unor activități de cercetare penală fără a înregistra dosar penal, cu scopul de a recupera suma de 700 lei care a fost sustrasă unei persoane.

Cei doi agenți de la Poliția Balotești au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, în timp ce agentul de la Poliția Otopeni a fost plasat sub control judiciar.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul de specialitate al Serviciului Tehnic din cadrul DGA și al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet