Percheziţii la Primăria Capitalei în legătură cu autorizaţii de construire în Chitila şi Bucureştii Noi (surse)

Poliţiştii Capitalei efectuează, miercuri, 11 percheziţii la Direcţia Generală de urbanism şi amenajarea teritoriului şi la Serviciul de autorizări din Primăria Generală, într-un dosar de executare fără autorizaţie de construire a unor imobile de locuinţe ridicate în zona Bucureştii Noi şi Chitila, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară la adrese din Bucureşti şi judeţul Ilfov, precum şi mandate de aducere emise pe numele mai multor persoane, se arată într-un comunicat al DGPMB.

Dosarul priveşte infracţiuni de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, conform Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, uz de fals, fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals intelectual, instigare la sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri.

Potrivit sursei citate, audierile se vor desfăşura la sediul Serviciului Investigaţii Criminale al Poliţiei Sectorului 1. AGERPRES


populare
astăzi

1 Toamnă caldă până în noiembrie: temperaturi peste normal și nopți cu brumă

2 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

3 Cutremur la Berlin / Fostul șef al spionajului german, arestat pentru trădare

4 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model

5 Familia lui Călin Georgescu, audiată la DIICOT în dosarul de înșelăciune