Percheziţii la Romatsa; şase persoane, duse la audieri

Poliţişti din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au efectuat marţi o percheziţie la sediul unei regii autonome din Bucureşti iar şase persoane au fost conduse la audieri, informează IGPR.

Potrivit unor surse judiciare, regia autonomă este "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - Romatsa şi printre cele şase persoane duse la audieri se află Valentin Cimpuieru, director departament tehnic Romatsa, şi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Dragoş Titea, ceilalţi patru fiind lucrători în cadrul Direcţiei Juridice a Romatsa.

Activitatea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 297 din Codul penal, cu încălcarea O.G. nr. 26/ 2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, precizează IGPR.

La sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost conduse şase persoane, pentru audieri.

În urma acestei activităţi, s-au ridicat înscrisuri privind externalizarea serviciilor de asistenţă juridică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Deblocare totală pe autostrada Sibiu-Pitești, dar șoferii mai au de așteptat

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare