Percheziţii la un mare centru comercial, într-un caz de evaziune fiscală cu mărfuri din China şi Turcia

Percheziţii la un mare centru comercial, într-un caz de evaziune fiscală cu mărfuri din China şi Turcia

Poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează, luni dimineaţa, 49 de percheziţii în două dosare de evaziune fiscală, fiecare cu un prejudiciu adus bugetului de câte 3 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, prima acţiune se desfăşoară într-un mare centru comercial din judeţul Ilfov şi vizează tranzacţii de mărfuri din China şi Turcia în spaţiul intracomunitar, fără plata TVA.

Poliţiştii spun că, în perioada 2019 - 2020, mai multe persoane au pus în aplicare un mecanism evazionist, în scopul obţinerii de avantaje de natură fiscală (TVA şi impozit pe profit datorate statului), prin comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, în cadrul activităţii de "import-cargo" derulată prin intermediul a 7 societăţi comerciale.

Activitatea infracţională a constat în derularea unui circuit de tranzacţii comerciale fictive cu articole de îmbrăcăminte, textile, încălţăminte, jucării şi articole de uz casnic, de provenienţă din import (Turcia şi China), la comanda unor clienţi/beneficiari reali din România.

Bunurile erau transportate în regim de grupaj/cargo (mai multe colete pentru diverşi beneficiari, în acelaşi transport), pe rutele Turcia - România, respectiv China - România (Portul Constanţa) şi valorificate în final fără întocmirea de documente fiscale sau prin întocmirea acestora fără conţinut real privind valoarea de vânzare şi cumpărătorul efectiv.

Astfel, pe fondul cererilor de mărfuri din import (Turcia şi China) formulate de către clienţii/beneficiarii finali care activau în mod real în diverse centre comerciale din România, dar care nu optau sau nu deţineau capacitatea financiară şi logistică de a efectua importul în mod direct, societăţile comerciale importatoare, controlate de membrii grupării, s-ar fi interpus a fi furnizori pentru respectivii clienţi.

În perioada ianuarie - octombrie 2019, prin intermediul celor 7 societăţi comerciale au fost efectuate 82 de importuri, cu o valoare declarată în vamă în sumă totală de 12.577.721 lei (2.977.067 dolari).

Concomitent cu întreruperea activităţii de import prin intermediul acestor societăţi comerciale, persoanele care coordonau în fapt societăţile ar fi conceput şi pus în aplicare un nou mod de operare, prin intermediul căruia mărfurile de import, origine Turcia, erau introduse în ţară şi livrate beneficiarilor.

Astfel, a fost creat un circuit scriptic, fictiv, al documentelor pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - România - Bulgaria. În final, bunurile care se aflau în tranzit vamal sau intracomunitar în România erau descărcate ilegal în ţară şi livrate fără documente de provenienţă clienţilor/beneficiarilor care le comandaseră.

Până în prezent, au fost identificate 20 de astfel de transporturi. Prejudiciul estimat în cauză este de 3.000.000 de euro.

În al doilea dosar, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţi economice efectuează 35 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Vâlcea, Dolj, Cluj.

Activităţile vizează o grupare bănuită de evaziune fiscală prin achiziţii intracomunitare de mărfuri, în special materiale textile, aprovizionate din spaţiul comunitar. Mărfurile erau ulterior prelucrate şi comercializate online şi prin intermediul firmelor de curierat ca produse finite (articole vestimentare), fără a fi declarate şi achitate către bugetul de stat taxele şi impozitele rezultate din aceste operaţiuni comerciale.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 3.000.000 de euro.

Pentru sustragerea de la realizarea unor eventuale controale ale autorităţilor fiscale şi judiciare, dar şi pentru disimularea adevăratei provenienţe a materiilor prime şi a veniturilor ilicite obţinute din activităţile evazioniste, membrii grupării ar fi acţionat în numele unor societăţi comerciale de tip fantomă. Prin intermediul acestora, folosind transferuri succesive, ar fi reuşit să-şi însuşească banii proveniţi din activitatea infracţională.

Gruparea în cauză a acţionat în perioada 2016 - 2020, realizând activitatea infracţională prin intermediul a 27 de societăţi comerciale, în numele cărora se comercializau articole vestimentare în mediul online, care se livrau prin intermediul firmelor de curierat cu plata ramburs. Ulterior, sumele astfel încasate erau transferate succesiv şi retrase în numerar de la bancomatele unor unităţi bancare şi însuşite de membrii grupării.

Cele două grupări utilizau aceeaşi bază logistică de societăţi cu un comportament de tip fantomă.

Acţiunea, coordonată de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, este realizată cu sprijinul poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul DGPMB, IPJ Ilfov, IPJ Ialomiţa, IPJ Dolj, IPJ Vâlcea, IPJ Cluj, specialişti criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, luptători SIAS, precum şi inspectori din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Alegerea lui Iordache este nulă? Pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ sunt necesa…

2 PSD, ultima crimă / Iordache va fi ales astăzi preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

3 Augustin Zegrean / Votul pentru șefia Consiliului Legislativ este nul

4 Primele semne ale apropierii dintre PSD și USR PLUS

5 Prăbușirea unui dobitoc / Cum a primit Prostul politicii două lovituri năucitoare înainte de parlamentare