Persoană reținută pentru propagandă și promovarea actelor teroriste

O femeie a fost reținută timp de 24 de ore pentru promovarea unui mesaj de propagandă cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism , a transmis DIICOT.

Barbat, reținut pentru instigare la acte de terorism / Foto: Arhivă

Barbat, reținut pentru instigare la acte de terorism / Foto: Arhivă

„În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul, aflat într-o fază avansată a procesului de (auto)radicalizare, a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu.”, mai precizează sursa.

Surse judiciare au declarat că persoana în cauză este o femeie care a fost deja condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru aceleaşi fapte.

În cadrul materialelor accesate de aceasta, erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizații, precum şi imagini cu luptători ai entității teroriste.

De asemenea, aceasta a promovat pe social-media însemnele și activitățile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum și ideologia acesteia.

„La data de 23.11.2022 a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința inculpatului, fiind identificate obiecte de interes în cauză, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.”, mai informează sursa.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?