Peru: Preşedintele Pablo Kuczynski a demisionat

Preşedintele peruan Pablo Kuczynski a demisionat miercuri, cu o zi înainte de un vot în parlamentul de la Lima pentru demitere, informează DPA. Televiziunea Canal N a citat un analist politic potrivit căruia vicepreşedintele Martin Vizcarra se întoarce din Canada pentru a prelua preşedinţia Republicii Peru.

Într-un discurs televizat, Kuczyinski a afirmat că renunţă la funcţia de şef al statului din motive legate de "guvernabilitate". El era contestat inclusiv de 14 parlamentari din propriul său partid pentru legăturile sale cu concernul brazilian de construcţii Odebrecht, implicat în acte de corupţie.

Preşedintele demisionar, în vârstă de 79 de ani, îşi păstrase funcţia în urma unui prim vot al parlamentului privind suspendarea sa, în decembrie anul trecut. De data aceasta, Forţa Populară - principalul partid de opoziţie - a publicat o înregistrare video în care Kuczynski îi promitea unui parlamentar proiecte de infrastructură în circumscripţia sa, în schimbul unui vot împotriva demiterii. AGERPRES


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

3 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

4 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România

5 Răsturnare de situație / Gruparea misterioasă care a paralizat Italia rupe tăcerea: ce urmărește Mișcarea 17 Octombrie