Peste 1.100 de facturi restante cu mai mult de 440 de zile de întârziere au fost raportate în cinci luni

Peste 1.100 de facturi restante cu mai mult de 440 de zile de întârziere au fost raportate în cinci luni

Peste 1.100 de facturi restante cu mai mult de 440 de zile de întârziere au fost raportate în cinci luni în modulul RedBill al platformei termene.ro .

"Peste 1.100 de facturi restante au fost raportate până în prezent în modulul RedBill al platformei termene.ro, de la momentul lansării parteneriatului cu KRUK România, care a avut loc în luna februarie 2020. Aceste facturi restante înregistrează în medie o valoare de 7.400 de lei şi peste 440 de zile întârziere, deci aproximativ un an şi câteva luni. Multe dintre companiile care au facturi neîncasate la termen le consideră deja pierderi înainte să le raporteze în RedBill", se arată într-un comunicat al Kruk România remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, aproximativ jumătate dintre aceste facturi restante au intrat şi în procesul de colectare amiabilă.

Valoarea facturilor este de ordinul milioanelor de lei, iar plata lor ar putea contribui semnificativ la îmbunătăţirea nivelului de lichidităţi în rândul companiilor de dimensiuni mici şi mijlocii. Valoarea totală lunară a facturilor neîncasate din sistemul RedBill se situează în luna mai 2020, la aproximativ 1,4 milioane lei, se precizează în comunicat.

"Am lansat RedBill cu misiunea de a oferi transparenţă afacerilor şi sănătate fluxului de numerar şi ne bucurăm că parteneriatul cu KRUK România are rezultate concrete pentru însănătoşirea mediului economic. Reticenţa iniţială a companiilor de a raporta facturile neîncasate a fost înlocuită rapid prin exemplul oamenilor corecţi, manageri şi antreprenori cu spirit etic. Avem utilizatori care nu mai sperau să-şi poată recupera banii neîncasaţi, iar soluţia oferită de noi le-a fost utilă", a spus Ionuţ Fodoca, Director General al Termene.ro.

Roxana Bia, directorul Ariei Servicing al KRUK România, a menţionat, în context, că factura cu cel mai mare număr de zile de întârziere pentru care s-a reuşit obţinerea plăţii avea o vechime de aproximativ un an şi jumătate.

"Ajutăm companiile să-şi îmbunătăţească fluxul de numerar prin încasarea facturilor restante. Astfel, devine mai uşor pentru acestea să îşi poată construi planuri de afaceri pe termen scurt şi mediu. Factura cu cel mai mare număr de zile de întârziere pentru care am reuşit să obţinem plata avea o vechime de aproximativ un an şi jumătate, însă, orice antreprenor sau manager trebuie să ţină cont de faptul că efectuarea plăţii devine mai puţin probabilă cu cât trece mai mult timp de la scadenţă", a spus Roxana Bia.

Kruk România şi Termene.ro au lansat la începutul anului prima soluţie automatizată pentru raportarea şi transmiterea în colectare a facturilor neîncasate, cu ajutorul modului RedBill, dedicată în principal antreprenorilor. RedBill este un produs prin care firmele îşi pot raporta clienţii care nu au plătit facturile la timp, îşi pot recupera banii pentru facturile neîncasate şi pot verifica gratuit orice companie din România, dacă a fost raportată de alţi furnizori.

Toţi utilizatorii RedBill au la dispoziţie experienţa şi resursele Kruk România, la care până acum aveau acces preponderent marile companii.

Kruk România este membră a Grupului Kruk şi este prezentă pe piaţa de profil din România din anul 2007. Grupul desfăşoară operaţiuni în 9 ţări europene.

Termene.ro este o companie înfiinţată în anul 2014 zilnic platforma fiind accesată de peste 50.000 de companii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...