Peste 27.000 de angajaţi ai MAI, la datorie de 1 Decembrie

Peste 27.000 de angajaţi ai MAI sunt la datorie de 1 Decembrie pentru a asigura măsurile de ordine publică şi intervenţiile în caz de urgenţă, cu accent pe evenimentele publice prilejuite de Ziua Naţională.

Potrivit unui comunicat de presă remis de MAI, în întreaga ţară au loc peste 660 manifestări - parade militare, ceremonii de depuneri de coroane şi evenimente cultural - artistice. Pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la aceste evenimente sunt implicaţi, la nivel naţional, poliţişti, jandarmi, pompieri şi paramedici SMURD.

Misiunile efectivelor MAI vizează prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier, în special în zonele în care vor fi restricţii de circulaţie, şi asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, în cazul în care acest lucru se impune.

Cele mai semnificative evenimente sunt organizate în Bucureşti şi Alba Iulia.

La parada militară organizată în Capitală vor defila pe sub Arcul de Triumf ofiţeri, agenţi şi subofiţeri din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei de Frontieră, dar şi studenţi ai Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

De asemenea, blocul de defilare al MAI va fi compus şi din tehnica folosită de structurile MAI pentru îndeplinirea misiunilor din competenţă.

Potrivit comunicatului, ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a declarat că s-a angajat să fie "în slujba românilor, împreună cu toţi colegii din această instituţie, pentru a le oferi siguranţă, normalitate şi încredere în Statul Român". AGERPRES


populare
astăzi

1 Succes la Cernavodă / Nivelul Dunării, cu 8 cm mai sus după scufundarea barjelor

2 „La 1.600 de lei, mai bine nu te prezentai”: O invitată, mustrată pentru darul de nuntă

3 Roșiile din Olt, de cinci ori mai scumpe în Ardeal: legumicultorii cer controale și piețe directe

4 Primele imagini cu tinerii care au atacat cu topoare și pietre o ambulanță în Cluj. Cei trei au fost săltați de polițiști și reținuți

5 VIDEO „Ne omorau dacă ne blocau” / Clipe de groază trăite de personalul medical din ambulanța atacată cu topoare, bâte și pietre în Cluj