Peste 47.600 de copii se aflau, la finele lunii martie, în sistemul de protecţie specială (statistică MMPS)

Peste 47.600 de copii se aflau, la finele lunii martie, în sistemul de protecţie specială (statistică MMPS)

Un număr de 47.603 copii se aflau, la finele lunii martie 2021, în sistemul de protecţie specială, din care 13.780 copii (28,95%) beneficiau de măsura de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial şi 33.823 copii (71,05%) de tip familial, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Din totalul copiilor care beneficiau de servicii de tip rezidenţial, 10.803 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial publice şi 2.977 copii în servicii de tip rezidenţial private, iar dintre cei care beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip familial, 17.789 copii se aflau la asistenţi maternali, 11.712 la rude până la gradul IV inclusiv şi 4.322 copii se aflau la alte familii sau persoane.

"Reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copiilor de părinţi (centre de zi, centre de recuperare, centre de consiliere, etc.). Începând cu 1 ianuarie 2005 serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor locale sunt principalele responsabile cu dezvoltarea acestora, ajungând la 31 martie 2021 să ofere servicii pentru 39,74% din copiii beneficiari de astfel de servicii, pentru 27,6% oferind organismele private acreditate, iar 32.66% sunt beneficiari ai serviciilor de prevenire oferite de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului", precizează MMPS.

La 31 martie 2021, existau 1.072 servicii de tip rezidenţial publice şi 314 servicii de tip rezidenţial ale organismelor private acreditate. Aceste servicii includ centre de plasament clasice sau modulate, apartamente, case de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă, alte servicii (serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi de noapte).

Din totalul celor 1.386 servicii de tip rezidenţial, un număr de 270 (259 servicii de tip rezidenţial publice şi respectiv 11 private) erau destinate copiilor cu dizabilităţi. Numărul copiilor care beneficiau de măsură de protecţie specială în aceste servicii destinate copiilor cu dizabilităţi era la data de 31 martie 2021, de 3.848 copii, înregistrându-se o scădere cu 518 copii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020.

La finele lunii martie 2021, în cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti, în departamentul "Protecţia Copilului" erau angajate 32.230 persoane, cu 605 persoane mai puţin faţă de perioada similară din 2020.

Din totalul celor 32.230 angajaţi, 4.678 (14,51%) erau angajaţi în aparatul propriu al DGASPC-urilor, 11.706 (36,32%) erau asistenţi maternali profesionişti; 11.955 (37,10%) erau angajaţi în serviciile de tip rezidenţial, 3.891 (12,07%) erau angajaţi în servicii de îngrijire de zi.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...