Peste 5.000 de suporteri prezenţi la aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea clubului Petrolul - FOTO

Peste 5.000 de suporteri au fost prezenţi, joi, în centrul oraşului, la startul evenimentelor legate de aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea clubului Petrolul Ploieşti.

Peste 5.000 de suporteri prezenţi la aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea clubului Petrolul (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)

În deschiderea evenimentului au urcat pe scenă reprezentanţi ai diferitelor generaţii: Mircea şi Virgil Dridea, Octavian Dincuţă, George Marin, Eduard Iuhasz, Alexandru Pall, Doru Tudorie, Camil Oprişan, Victor Angelescu, Lucian Sotir, Silviu şi Decu Crângaşu, Ion Cojocaru , Petre Butufei, Constantin Stefan , Nicu Lazăr, Gheorghe Liliac, Nicolae Nuţă, Octavian Grigore, Valeriu Răchită, Ştefan Preda, Marius Măldărăşanu, Nicolae Constantin, Daniel Chiriţă, Dragoş Mihalache, Adrian Toader, Florin Pârvu, Ciprian Pura.

Simbolul Petrolului, Mircea Dridea, a declarat că îşi doreşte ca formaţia prahoveană să fie desupra tuturor adversarelor: "Este ceva deosebit pentru Ploieşti. Nu pot uita victoriile din teren, dar nici perioada gri a echipei, care a durat câţiva ani. Marele merit al oraşului este acela că a reuşit să contribuie la reconstrucţia echipei şi a stadionului. Ploieştiul fotbalistic a renăscut. Îmi doresc să fim cât mai sus, dacă se poate deasupra tuturor".

Toţi foştii jucători petrolişti au primit diplome şi au fost invitaţi să lase mesaje pe un panou special amenajat.

Evenimentul a continuat cu prezentarea actualului lot de jucători şi a stafului tehnic. Răzvan Lucescu a fost plăcut surprins de prezenţa masivă a fanilor. "Este incredibilă pasiunea pentru fotbal de aici. Fotbalul este foarte frumos, dar, gândindu-ne că în spatele nostru sunt aceşti suporteri, este şi mai frumos. Este emoţionant. Atmosfera aceasta este de natură să dea forţă echipei, dar trebuie să o şi responsabilizeze. Vom face tot ce putem să-i facem fericiţi pe aceşti suporteri", a spus Lucescu.

Unul dintre cei mai aclamaţi jucători, Adrian Mutu a fost încântat de felul în care fanii s-au manifestat: "Este ceva special aici, o atmosferă extraordinară, vreau să le mulţumesc celor prezenţi astăzi în numele echipei şi al meu. Pentru noi a fost o zi normală cu antrenament, dar pentru club este o zi de sărbătoare. Sper să o respectăm cu rezultate pe măsură în meciurile care au rămas".

În finalul evenimentului s-au aprins torţe, iar jucătorii au cântat pe scenă imnul Petrolului alături de cel care l-a compus, solistul George Nicolescu.

Singurii absenţi de la eveniment au fost Sebastian Achim şi Enza Yamissi. Cei doi au refuzat să semneze prelungirea înţelegerii cu Petrolul şi au fost înştiinţaţi de conducerea administrativă că nu se va mai apela la serviciile lor până la finalul sezonului.

Seara s-a încheiat cu un concert al formaţiei Voltaj.

Zilele următoare manifestările dedicate celor 90 de ani de la înfiinţarea echipei vor continua. Galeria petrolistă anunţă o coregrafie de excepţie la ultimul meci din actualul sezon, pe teren propriu, cu Steaua.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…

5 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”