Pintea: Împreună cu sindicatele vom lua decizii încât să limităm şpaga din spitale; fenomen de mare amploare

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că va realiza un plan de măsuri, împreună cu sindicatele din domeniu, pentru limitarea şpăgii din spitale, fenomen care este de "mare amploare".

"Astăzi (marţi - n.r.) la această discuţie pe care am avut-o cu cele două federaţii (Sanitas şi Solidaritatea - n.r.) am deschis şi această problemă (şpaga în spitale - n.r.). Concluzia a fost că împreună vom lua nişte decizii, poate chiar conştientizate într-un plan de măsuri, astfel încât să limităm foarte mult acest fenomen care din păcate nu este eradicat şi i-aş contrazice puţin pe colegii mei, în sensul că este încă de mare amploare. În permanenţă mesajele care îmi vin scot în evidenţă acest aspect", a declarat Pintea într-o conferinţă de presă susţinută după întâlnirea cu reprezentanţi ai sindicatelor Sanitas şi Solidaritatea.

Ea a precizat că s-a convenit întărirea rolul sindicatului în luarea deciziilor, în rezolvarea unor probleme care ţin în organizarea muncii salariaţilor dintr-un spital.

"De asemenea, am convenit să muncim, să lucrăm împreună pentru creşterea actului medical. (...) prin contractul de colectiv de muncă să întărim rolul sindicatului în luarea deciziilor, în rezolvarea unor probleme care ţin în organizarea muncii salariaţilor dintr-un spital", a spus Pintea. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

4 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

5 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu