Pîslaru: România se află în primele cinci țări din lume cu deficit de talente

România se află în primele cinci țări din lume cu deficit de talente, iar posturile de meseriaș calificat și inginer ridică cele mai mari probleme angajatorilor, a declarat, joi, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de profil.

"Percepția a 626 de angajatori importanți din România ne plasează la nivel urban în primele cinci țări în deficitul de talente. Mai mult decât atât, față de 2014, percepția potrivit căreia avem deficit de talent, de forță de muncă calificată, este în creștere cu 21%. Și ceea ce cred că este foarte important de menționat este topul meseriilor. Este o analiză făcută pe 2015 și situația a fost considerată pornind de la acele date. Pe locul întâi este postul de meseriaș calificat. Deci locul întâi cerut de angajatorii din România este de meseriași calificați", a spus Dragoș Pîslaru.

Pe locul doi se află meseria de inginer, iar pe locul trei cea de șofer. Topul continuă cu posturi de manager, personal IT, reprezentanți vânzări, personal financiar-contabil, manageri de vânzări, personal pentru hoteluri și restaurante, dar și muncitori necalificați.

Ministrul a precizat că studiul privind deficitul de talente a fost realizat de ManpowerGroup, iar la acesta au participat 626 de angajatori importanți din România.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Dan Șucu, patronul Rapidului, agent al Securității cu un nume emblematic / Povestea de informator a lui „Mircea Crișan”

2 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

3 Fost candidat la Primăria Sectorului 3, arestat în cazul fraudelor cu pensii

4 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

5 Expert / Decizia de a ține închiși 42 km de autostradă gata pune vieți în pericol