Plan de relansare: Vouchere pentru 400.000 de elevi din familii cu venituri mici

Guvernul va acorda vouchere pentru 400.000 de elevi care provin din familii cu venituri mici, pentru achiziţionarea de rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte, se menţionează în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică (PNIRE), document care urmează să fie prezentat miercuri seara de Guvern.

"Vouchere pentru elevii care provin din familiile cu venituri mici sau cu venituri sub venitul minim garantat aflaţi în risc de sărăcie severă, pentru achiziţionarea de rechizite şcolare, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Beneficiari: 400.000 copii. Buget alocat: 30 milioane de euro", se menţionează în PNIRE, în capitolul "Măsuri de protecţie socială".

Altă măsuri guvernamentale includ acordarea de pachete alimentare şi de igienă corporală pentru persoanele vulnerabile: "sprijin pentru persoanele aflate în situaţii de dificultate, risc de sărăcie sau cu venituri precare prin oferirea de pachete alimentare şi pachete de igienă corporală; Beneficiari: 1,18 milioane persoane; Buget alocat: 225 milioane de euro".

De asemenea, Guvernul anunţă acordarea de vouchere pentru mese calde destinate persoanelor în vârstă de peste 75 de ani care au venituri sub venitul minim garantat, cu 250.000 de beneficiari şi un buget alocat de 100 milioane de euro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte