Planul în 15 puncte propus de Trump în Iran, desființat: „Aceste negocieri vor dura mult mai mult de o săptămână-două”

Propunerea de pace în 15 puncte avansată de Donald Trump pentru Iran prevede multe condiții care sunt, pur și simplu, imposibil de acceptat pentru Teheran, explică Ioana Mateș, expertă în relații internaționale și avocat specializat în regiune. Situația este similară cu solicitările Iranului.

„The Guardian” analizează planul de pace în 15 puncte în vederea unui acord cu Iranul, la care a făcut probabil referire Donald Trump în ultimele declarații. Diplomați citați de publicație susțin că planul provine în mare parte dintr-o propunere elaborată de echipa sa de negociere în timpul discuțiilor privind programul nuclear din urmă cu an.

Printre propuneri se numără restricții asupra programului de rachete balistice și a programului nuclear, precum și încetarea sprijinului acordat grupărilor afiliate Iranului din regiune, dar și deschiderea Strâmtoarii Ormuz.

Diplomații notează că anumite elemente ale cadrului din 2025 ar putea fi depășite, având în vedere rundele suplimentare de negocieri din 2026 și consecințele loviturilor americane asupra infrastructurii nucleare iraniene, în special asupra facilităților de îmbogățire a Uraniului.

„În ciuda acestui fapt, nu există indicii clare că o versiune semnificativ revizuită a fost prezentată oficial Iranului sau agreată de ambele părți”, conchid jurnaliștii britanici.

Pe de altă parte, printre solicitările Teheranului se numără închiderea tuturor bazelor militare americane din Golful Persic, ridicarea completă a sancțiunilor și despăgubiri pentru daunele suferite în urma atacurilor anterioare. În plus, Iranul cere garanții că războiul nu va continua și încetarea atacurilor Israelului asupra grupării Hezbollah, aliată a Teheranului, notează Reuters.

De asemenea, Iranul ar dori un acord regional care să-i permită să perceapă taxe de trecere pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic prin care circulă aproximativ o cincime din petrolul mondial.

Iranul ar fi început să perceapă taxe pentru trecerea prin Strâmtoarea Ormuz de către unele nave comerciale, semn că țara își consolidează controlul asupra acestei rute maritime vitale, a relatat Bloomberg. Sursa citată susține că taxa de trecere pentru anumite nave comerciale este de 2 milioane de dolari. Presa spaniolă a relatat că navele care aparțin Spaniei vor putea tranzita gratuit Strâmtoarea, având în vedere poziția critică a premierului spaniol vis-a-vis de intervenția americano-israeliană în Iran.

De ce programul nuclear și programul balistic nu se vor pune în discuție

Planul de pace transmis Iranului de către administrația americană a stârnit numeroase controverse, fiind prezentat ca o soluție amplă pentru stabilizarea Orientului Mijlociu. Totuși, potrivit Ioanei Mateș - expertă în relații internaționale și avocat specializat în regiune, care a reprezentat sute de companii românești în Iran, înaintea sancțiunilor - există o ruptură fundamentală între ceea ce cer Statele Unite și ceea ce Iranul este dispus să accepte.

Primul și cel mai sensibil punct este legat de programul nuclear. Poziția Iranului este, în opinia expertei, complet inflexibilă: „În privința dezmembrării echipamentelor nucleare nu se va pune în discuție”. Motivația nu este doar una strategică, ci și economică și socială. Iranul are nevoie de energie: „centralele pe gaz nu fac față necesarului intern”, iar suplimentarea capacităților energetice devine o necesitate urgentă.

Componentă civilă a programului este esențială: „au nevoie de energie nucleară, dar au nevoie de Uraniu pentru echipamente medicale, cercetare și agricultură”, explică Mateș. Din această perspectivă, cererea SUA de dezmembrare a facilităților nucleare este complet inacceptabilă. „Nu o să fie niciodată de acord să-și predea materialul nuclear”, subliniază aceasta, amintind că Iranul consideră programul nuclear „efortul de generații”, plătit inclusiv cu vieți omenești.

Există totuși o zonă de compromis limitată: „sunt de acord să se supună inspecțiilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică și să dilueze orice concentrație până la nivelul uzului civil”. Aceasta este, în esență, singura concesie reală posibilă.

„Pacea prin forță”: Trump invocă doctrina lui Reagan din perioada Războiului Rece. Ultimatum de 48 de ore pentru Iran privind Strâmtoarea Ormuz

Un alt punct critic al planului american este programul de rachete balistice. Și aici răspunsul Iranului este categoric: „sub nicio formă nu este un punct de negociere”. Din perspectiva Teheranului, acest program ține de „dreptul natural de a se apăra”. Într-un context regional instabil, renunțarea la această capacitate ar însemna vulnerabilitate strategică majoră.

Situația din Strâmtoarea Ormuz - dialogul pare posibil

În ceea ce privește Strâmtoarea Ormuz, lucrurile sunt mai nuanțate. Nu există o poziție rigidă, iar expertul consideră că „va exista loc de negociere”. Cel mai probabil, soluția ar putea fi un acord regional între statele din Golful Persic: „un acord de navigare și un acord de exploatare semnat de statele riverane”. Acesta este unul dintre puținele puncte unde dialogul pare posibil.

Situația devine însă din nou rigidă când vine vorba despre influența regională a Iranului și sprijinul pentru grupări precum Hezbollah. Mateș explică această politică printr-o dimensiune ideologică: Iranul se vede ca protector al „popoarelor oprimate”. În acest context, sprijinul pentru astfel de grupări nu este negociabil fără concesii majore din partea adversarilor.

De altfel, expertul identifică o linie roșie absolută: „în absența retragerii trupelor israeliene din sudul Libanului nu va putea exista niciun compromis”. Această condiție, spune ea, are „100% certitudine” și blochează practic orice acord rapid.

Cred că aceste negocieri vor dura mult mai mult

Un alt punct sensibil este cererea Iranului privind retragerea bazelor militare americane din regiune. Deși pare o solicitare maximală, Mateș o interpretează mai degrabă ca pe un instrument de negociere: „Este un stimulent, o idee pe care vrea să o pună pe tapet țărilor din Golful Persic”. Scopul real ar fi crearea unei arhitecturi regionale de securitate fără intervenția SUA: „un fel de pact de neagresiune”.

„Negociaţi cu voi înşivă?”. Donald Trump, ironizat de un oficial de la Teheran

Totuși, șansele ca Statele Unite să accepte sunt minime. O astfel de decizie ar presupune „o întreagă restructurare a unei doctrine militare, ceea ce nu poate fi realizat rapid și nici fără costuri strategice majore.”

În acest context, negocierile nu pot fi rapide. „Dacă viitorul apropiat înseamnă o săptămână, două, nu cred. Cred că aceste negocieri vor dura mult mai mult”, avertizează Mateș. Complexitatea temelor – de la nuclear la securitate regională – implică un proces lung și dificil.

Modelul Venezuela, niciodată posibil

Un alt mit demontat de expertă este ideea schimbării regimului iranian, comparată uneori cu un „model Venezuela”: schimbarea guvernului cu unul „prietenos” cu interesele americane și controlul furnizării de petrol. Aceasta respinge categoric scenariul: „Nu va exista niciodată posibilitatea ca o intervenție străină să schimbe regimul politic din Iran”. Motivul ține de identitatea profundă a societății iraniene și de „un puternic simț al autodeterminării”.

Mai mult, presiunea externă are efectul opus celui dorit. „Agresiunea externă este un factor de consolidare internă”, spune Mateș, explicând că atacurile au dus la o mobilizare a societății „în jurul steagului”, în jurul puterii.

În final, analiza arată clar că planul american, deși ambițios, este departe de realitățile geopolitice. Multe dintre cele 15 puncte ating zone considerate vitale de Iran: securitate, energie, identitate națională. În aceste condiții, șansele unui acord rapid sunt reduse, iar negocierile vor depinde de capacitatea ambelor părți de a face concesii reale – nu doar de a formula cerințe maximale.