PNL-istul minune de la MAE/Are 22 de ani și susține că are salariu de 8000 de lei pe lună.

PNL-istul minune de la MAE/Are 22 de ani și susține că are salariu de 8000 de lei pe lună.

Departamentul Politici pentru Românii de pretutindeni din cadrul Ministerul Afacerilor Externe pare a fi un loc în care tinerii politicieni își găsesc locul binemeritat și mai ales bine plătit din banii publici.

Astăzi vă prezentăm cazul halucinant al lui Andrei Sîrbulescu, care la cei 22 de ani ai săi a fost descoperit de Alina Hagima, directorul general al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, ca o tânără speranță a relațiilor cu românii din afara granițelor țării.

Parcursul lui Andrei Sârbulescu este unul fulminant. Pe data de 4 aprilie 2013 este ales șef al Clubului Studenților Liberali din București și  imediat prietenii i-au căutat o funcție călduță la stat ca să se obișnuiască tinerelul cu avantajele politicii liberale. S-au dat câteva telefoane de partid și Alina Hagima cea care a trântit alegerile în diaspora pentru PSD, l-a cooptat imediat pe Andrei Sîrbulescu în echipa bine plătită de la DPRP. Așa că la o lună de la terminarea facultății a fost propulsat în Ministerul Afacerilor Externe.

De atunci toate bune și frumoase pentru pnl-ist, relațiile transpartinice se mențin, Andrei încă papă din banii publici din octombrie 2013 până acum, dar ceva nu se leagă.

Din declarația lui de avere (vezi AICI)  rezultă că a încasat de la DRRP suma de 22.400 RON pentru anul fiscal 2013. Conform surselor noastre și paginii de linked inn a tânarului PNL-ist, acesta  s-a angajat la DRRP în luna octombrie 2013. De unde rezultă că sumele încasate au fost pe ultimele trei luni ale anului 2013. Acum ori acest domn câștigă ca un boier pe seama românilor de pretutindeni ori e prost de bubuie și și-a completat declarația de avere la mișto ca să arate câți bani are.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Dacă citim declarația de interese a personajului vedem că nu face parte din nici o organizație politică doamne ferește să aibă vre-o funcție de conducere. La un simplu search pe google vedem că respectivul încă este, în anul 2014, președinte al Clubului Studenților Liberali din București, o organizație pe care o consideră de binefacere, probabil. Mai mult domnul susține că nu avea, în 2013, calitatea de administrator la nici un ONG dar în declarația de avere trece o sumă încasată în calitate de administrator la asociația SIRA.

Se pare că tinerii politicieni liberali exersează falsul în declarații publice încă de tineri, pentru a avea lejeritate în a minți poporul pe viitor.

Declarația de interese o găsiți AICI .

În concluzie, sărbătoritul zilei, Andrei Marius Sârbulescu are 22 de ani, este președintele CSL-București, lucrează la Ministerul Afacerilor Eterne, încasează aproximativ 8000 de ron pe lună și deja a făcut primele falsuri în declarații publice. Datorită bunelor relații ale Alinei Hagima cu PNL-ul a rămas la DRRP și după ieșirea de la guvernare și viitorul are semne bune. PNL probabil va veni la guvernare, și tânărul va prinde instantaneu o funcție de conducere. Așa arată viitorul politic al României.


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

3 Umilință fără precedent pentru Armata SUA! / Trupe rusești au intrat într-o bază care găzduiește militari americani în Niger

4 Asta e Rusia, oameni buni!

5 Așa o fi?