Poate fi privită hrana sănătoasă ca medicament? Alimentele cu efecte terapeutice incontestabile

Poate fi privită hrana sănătoasă ca medicament? Alimentele cu efecte terapeutice incontestabile

Conceptul străvechi că alimentația sănătoasă poate preveni și ameliora anumite boli a devenit tot mai popular pe măsură ce studiile au arătat efectele benefice ale unor alimente. Specialiștii arată că hrana nu poate înlocui medicina convențională, însă remarcă efectele terapeutice ale unor diete.

Ceaiul verde este recunoscut pentru beneficiile asupra sănătății. Foto: Freepik.com

Ceaiul verde este recunoscut pentru beneficiile asupra sănătății. Foto: Freepik.com

Ideea străveche că alimentația sănătoasă poate preveni și trata bolile a renăscut în ultimii ani, susținută de tot mai multe dovezi științifice, arată autorii unui studiu cu titlul „Hrana ca medicament” (Food Is Medicine - FIM), publicat în 2024 în „The American Journal of Medicine” (Jurnalul American de medicină).

Conceptul „hrana ca medicament” în trend

Oamenii de știință care au contribuit la cercetare arată că „Hrana ca medicament” este un concept despre care, până recent, existau puține dovezi, dar ale cărui origini pot fi urmărite încă din vremea lui Hipocrate, căruia i se atribuie expresia „Hrana să-ți fie medicament”. Autorii arată că și Biblia făcea referire la Dieta lui Daniel, o dietă bazată pe plante, despre care se spune că i-a oferit lui personajului istoric o minte mai limpede și un scop mai clar.

„Aspectul inedit al conceptului FIM vine din recunoașterea sa actuală, bazată pe dovezi concrete privind eficacitatea sa, precum și integrarea acestuia în medicina modernă. Aproape orice societate profesională de pe glob susține acum o dietă predominant bazată pe plante, săracă în grăsimi și alimente procesate, care constă în cereale integrale și predominant în alimente proaspete”, arată autorii studiului.

Căpșunile se numără printre alimentele sănătoase. Foto: Freepik.com

Căpșunile se numără printre alimentele sănătoase. Foto: Freepik.com

Potrivit cercetării publicate de jurnalul medical, este cunoscut faptul că o dietă predominant bazată pe plante are beneficii multiple în domeniul bolilor cardiovasculare: o tensiune arterială mai mică, o greutate corporală sănătoasă, un risc mai redus de diabet și o reducere generală a evenimentelor cardiovasculare.

În plus, arată oamenii de știință, efectele secundare și interacțiunile dintre medicamente, precum și costurile extrem de mari ale noilor tratamente, îngrijorează guvernele și economiștii din domeniul sănătății în privința siguranței acestor abordări.

„În contextul în care decalajul dintre bogați și săraci se adâncește în multe zone ale lumii, FIM are avantajul suplimentar de a reduce sau chiar elimina inegalitățile din domeniul sănătății, de a echilibra bugetele și de a reduce cheltuielile din sănătate. Imaginați-vă un viitor în care medicii dispun nu numai de medicamente și proceduri avansate, ci literalmente și de capacitatea de a prescrie și oferi pacienților alimente sănătoase în orice moment, aceasta este puterea conceptului Hrana ca medicament”, notează autorii cercetării.

Alegerile alimentare au impact asupra sănătății

Healthline, o publicație online de informații medicale și de sănătate, creditată de profesioniști în medicină, arată într-un articol dedicat conceptului de „hrană ca medicament” că alegerile alimentare au un impact semnificativ asupra sănătății, influențând riscul de boli și oferind beneficii cu efect medicinal.

„Hrana nu este un substitut pentru medicina convențională, care rămâne esențială în multe afecțiuni pe care dieta, de una singură, nu le poate trata. Ceea ce mâncăm are un efect profund asupra stării generale de sănătate și a bunăstării noastre”, informează autorii articolului „Poate hrana să acționeze ca medicament? Tot ce trebuie să știi”

Alimentele integrale și nutritive conțin vitamine, minerale, antioxidanți, fibre, proteine și grăsimi sănătoase, toate esențiale pentru menținerea sănătății și funcționarea optimă a organismului, arată specialiștii. Totodată, adoptarea unei diete sănătoase poate crește speranța de viață, poate proteja împotriva bolilor și poate îmbunătăți calitatea vieții per ansamblu, informează Healthline.

„Deși multe alimente au beneficii puternice în combaterea bolilor, dieta nu ar trebui considerată un înlocuitor pentru medicina convențională”, arată publicația.

Alimentele care ne fac bine

Adoptarea unei diete bazate pe alimente integrale poate îmbunătăți sănătate în nenumărate moduri. Potrivit Healthline, printre alimentele cu beneficii deosebit de puternice se numără:

Fructele de pădure: Numeroase studii au arătat că nutrienții și compușii vegetali din fructele de pădure pot preveni bolile. De fapt, dietele bogate în fructe de pădure pot proteja împotriva afecțiunilor cronice, inclusiv anumite tipuri de cancer.

Legumele crucifere (din familia verzei): Legume precum broccoli și kale conțin o gamă largă de antioxidanți. Un consum ridicat de astfel de legume crude poate reduce riscul de boli cardiovasculare și poate promova longevitatea.

Peștele gras: Somonul, sardinele și alte tipuri de pește gras combat inflamația datorită conținutului ridicat de acizi grași omega-3, care protejează și împotriva bolilor de inimă.

Ciupercile: Anumiți compuși din ciuperci, inclusiv din soiuri precum maitake și reishi, s-a demonstrat că stimulează sistemul imunitar.

Condimentele: Turmericul, ghimbirul, scorțișoara și alte condimente sunt pline de compuși vegetali benefici. Unele cercetări sugerează că acestea pot ajuta la ameliorarea simptomelor artritei.

Plantele aromatice: Plante precum rozmarinul și salvia adaugă arome naturale preparatelor și conțin numeroși compuși care susțin sănătatea.

Ceaiul verde: Ceaiul verde a fost intens studiat pentru beneficiile sale impresionante, care pot include reducerea inflamației și scăderea riscului de boli.

Nucile, semințele, avocado, uleiul de măsline, mierea, algele marine și alimentele fermentate sunt doar câteva dintre numeroasele alte alimente studiate pentru proprietățile lor medicinale.

Trecerea la o dietă bogată în alimente integrale, precum fructe și legume, atunci când acestea sunt accesibile, îi poate ajuta pe oameni să beneficieze din plin de proprietățile medicinale ale alimentelor, arată publicația.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Aproape că îi dai dreptate lui Năstase când spune ceea ce spune...

2 VIDEO Uite, ăsta de la PSD descrie perfect care e realitatea din România lor, cum se fac angajările, etc.

3 BREAKING Au apărut documentele oficiale!

4 VIDEO Dacă lucrurile stau cum le-a prezentat ministrul de finanțe, atunci unii care au condus ultimele guverne ar cam trebui să se ducă singuri la bul…

5 Ce s-a găsit în telefonul motociclistului care a fost ucis pe Transfăgărășan: imagini în rafală și o filmare cu ursoaica