Poezie de revoltă la adresa Puterii scrisă de o polițistă din Pașcani: Cine morții voștri sunteți, Să vă bateți joc de noi?

Poezia scrisă de o polițistă din Pașcani, în semn de revoltă față de sistem face ravagii pe Facebook. Folosind cuvinte dure, Andrada Voicu îi ceartă pe cei care au pus stăpânire pe țară și care promovează impostura.

"Atârnăm de-un fir de ață.

#rezistăm, dar ce folos,

Când suntem mințiți pe față

Și toate-s cu susu-n jos?

Și murim de frig și sete

Și ne trec prin corp fiori

Când ni se citesc pamflete

Cu și despre infractori.

Plângem și ne cerem dreptul

De-a trăi civilizat,

Însă nu-i emis decretul-

Cică trebuie semnat.

Cine morții voștri sunteți,

Să vă bateți joc de noi?

Și de ce tot voi vă plângeți

Când vă batem cu noroi?

Voi nu meritați nici țara

Și nici apa ce o beți

Colcăiți de haimanale

Și corupți cu epoleți!

Colcăiți de-atâta fală

Și ieșiți pe post trumfași,

Când de fapt, băgăm de seamă,

Sunteți "decât" proști și lași.

Ne-ați furat dreptul la viață!

Cine dracu' sunteți voi,

Să ne râdeți nouă-n față,

Și să ne huliți pe noi?

Ia stați jos și luați aminte:

România nu-i a voastră!

Profitați de bunătatea

Și de neputința noastră

Ne-ați mâncat pe dinăuntru

Și ne-ați pus în inimi smoală,

Ați venit aici cu gândul

Să vă transformați în boală.

Ați și reușit, pesemne,

Să îmbolnăviți poporul

Însă azi, poporul geme

Când își vede tricolorul.

Doar atât ne mai rămâne:

Să ne luăm în piept cu boala

Hai, deșteaptă-te, române,

Că ne fură ăștia țara!", a scris polițista Andrada Voicu.



populare
astăzi

1 „Sub conducerea lui Grindeanu, partidul se duce în cap” / Un primar PSD își anunță demisia

2 Mitropolitul Basarabiei a demisionat după apariția unor imagini în care ar întreține relații sexuale cu un bărbat

3 De ce evită Casa Albă un răspuns direct după cel mai grav incident din România? Explicațiile analiștilor privind strategia administrației Trump

4 Descoperire majoră în oncologie: amivantamab, tratamentul care a făcut să dispară complet unele tumori, disponibil și la noi în țară

5 Cum și-a construit Radu Mazăre resortul de 1,5 milioane de euro din Madagascar: O provocare mai mare decât cele trei mandate din Constanța