Poliţia a confiscat 85 de kilograme de cocaină dintr-un apartament din Germania

Forţele de securitate germane au confiscat 85 de kilograme de cocaină în valoare de circa 2,5 milioane de euro (3 milioane de dolari) dintr-un apartament din oraşul Bremen, vestul Germaniei, în timpul unui raid, au declarat luni poliţia şi procurorul local, relatează dpa.

Drogurile au fost confiscate în noiembrie şi doi suspecţi în vârstă de 28 şi respectiv 35 de ani au fost arestaţi, a precizat poliţia.

După ce a găsit un pachet cu cocaină în urma unei informaţii, poliţia a făcut percheziţii în apartament şi a găsit alte 84 de pachete cu cocaină ascunse într-un dulap.

În timpul raidurilor din Bremen şi Delmenhorst, forţele de securitate au confiscat de asemenea o armă şi muniţie, cuţite, boxuri, bani în numerar, bijuterii şi telefoane mobile.AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade

4 VIDEO Din România asta s-a născut România de astăzi...

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA