Poliţia Capitalei: 13 persoane amendate în urma unei petreceri private organizate într-un hotel

Un număr de 13 persoane au fost amendate de poliţişti, duminică noapte, după ce ar fi participat la o petrecere privată organizată într-un imobil ce funcţionează în regim hotel.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, duminică, în jurul orei 00:30, poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie s-au sesizat cu privire la organizarea unei petreceri cu caracter privat desfăşurată într-un imobil ce funcţionează în regim hotel.

"La fata locului au fost legitimate şi identificate un număr de 13 persoane, care participau la eveniment. Toţi cei in cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi in valoare totală de 8.000 lei, evenimentul fiind încheiat", se precizează în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal