Poliţia Română - precizări privind deplasările populaţiei pentru cumpărarea de carne de miel

Poliţia Română face câteva precizări pentru populaţie în contextul apropiatelor sărbători pascale.

Într-o postare pe pagina de Facebook , Poliţia Română arată că cetăţenii pot merge să îşi cumpere carne de miel pentru Paşte, dar recomandă să aibă la ei cartea de identitate şi declaraţia pe proprie răspundere.

"Da, poţi merge să-ţi cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor). De asemenea, îţi recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia şi să te asiguri că agentul economic de la care îţi cumperi mâncarea este autorizat şi respectă toate condiţiile igienico-sanitare impuse de instituţiile cu atribuţii în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) şi nu uita să ceri documentele de provenienţă, bon fiscal, chitanţă, factură", subliniază Poliţia.

De asemenea, Poliţia Română reaminteşte că în acest an nu mai vin comercianţii cu turmele de miei în apropierea oraşului.

"Nu. Acest lucru nu va mai fi posibil. Aşa că asigură-te că îţi procuri produse numai din locurile autorizate", afirmă sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană