Poliția turcă a confiscat 150 de pașapoarte ale Statului Islamic ascunse în mini-cuptoare de pizza

Poliția turcă a confiscat 150 de pașapoarte ale Statului Islamic ascunse în mini-cuptoare de pizza

Poliția turcă a confiscat 150 de pașapoarte, în majoritate europene, ascunse în mini-cuptoare de pizza aparținând unor doi bărbați suspectați de apartenență la Statul Islamic(SI), a anunțat joi agenția de presă Dogan, citată de AFP. Cei doi bărbați, dintre care un sirian, au fost arestați pe aeroportul internațional Ataturk din Istanbul provenind dintr-o țară europeană neprecizată. Ei au fost duși apoi pentru a fi interogați la cartierul general al poliției antitero, a precizat Dogan.

Pașapoartele, ''originale'' potrivit agenției, au fost confiscate în același timp cu două minicamere, 10 cartele SIM și mai multe carduri de memorie. Ele erau ascunse în cinci mini-cuptoare de pizza găsite în bagajele celor doi suspecți.

O sursă guvernamentală a confirmat pentru AFP arestările, indicând însă că pașapoartele sunt ''false''.

Autoritățile din Turcia, acuzate mult timp de complezență față de grupările islamiste radicale, și-au înmulțit în ultimele luni interpelările în mediile jihadiste, îndeosebi după atentatul sinucigaș atribuit Statului Islamic, soldat cu 103 morți în octombrie la Ankara.

Turcia a stabilit o listă cu peste 33.000 de potențiali jihadiști originari din 123 de țări și a sporit expulzările, aproape 2.800, potrivit cifrelor comunicate joi de către Ministerul de Interne.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Instanţa a dispus confiscarea a 19 hoteluri şi băi termale / Condamnări grele în dosarul DIICOT privind devalizarea staţiunii Băile Herculane

2 Rubicon, unitatea de elită a armatei ruse, a întors soarta bătăliei din Pokrovsk / Soldat ucrainean: Înainte ca Rubicon să intre în luptă, „era ca o vac…

3 VIDEO Ucraina a lovit celebra cale ferată trans-siberiană a Rusiei!

4 Sondaj CURS / Băluță conduce cu 27%. Candidatul pe care alegătorii nu l-ar vota sub nicio formă

5 Un șofer și-a făcut praf BMW-ul de peste 100.000 de euro la câteva minute după ce l-a cumpărat: s-a răsturnat între Galați și Brăila