Polițist înjunghiat de un adolescent cu probleme psihice. Cine cere dotarea oamenilor legii cu dispozitive cu electroșocuri

Polițistul din comuna ilfoveană Berceni a fost rănit luni seară, 6 noiembrie, de un minor și a fost dus de urgență la spital.

Dispozitive cu electroșocuri

Dispozitive cu electroșocuri

Un tânăr cu comportament recalcitrant, minor, a lovit un polițist în piept, luni seara.

„La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 21.34, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către un membru al unei familii, din comuna Berceni, cu privire la internarea unui minor, care prezenta un comportament recalcitrant, la o unitate medicală de specialitate. La fața s-au deplasat polițiști din cadrul orașului Popești Leordeni, iar la momentele desfășurării intervenției, unul dintre polițiști a fost agresat fizic în zona pieptului, prin lovire cu un corp contondent, de către minorul în cauză”, a transmis IPJ Ilfov.

Polițistul a fost dus de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale. Sindicatul Europol cere dotarea polițiștilor cu dispozitive cu electroșocuri.

„Poliţiştii au intervenit la un caz semnalat prin 112. Patrula a fost solicitată pe raza com. Berceni, aparent pentru un scandal în familie. După ce au ajuns la faţa locului, un adolescent a luat un cuţit şi l-a înfipt în pieptul unuia dintre poliţişti ”, a transmis Europol.

Potrivit sindicaliștilor, ei au oferit luna trecută 40 de dispozitive cu electroşocuri gratuite. „Cu toate acestea, deși 20 dintre ele deja pot fi folosite de polițiștii din stradă, șeful Poliției Capitalei, din directiva celor de mai «sus», refuză să îi doteze pe polițiști cu ele. Dacă în acest caz, deosebit de grav, unul din polițiști ar fi avut un dispozitiv cu electroșocuri, nu ar fi ajuns să-i fie pusă viața în pericol”, au susţinut reprezentanţii sindicatului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea