Poliţiştii de frontieră ucraineni ar fi trecut graniţa în Rusia pentru a inspecta ajutorul umanitar

Poliţiştii de frontieră ucraineni ar fi trecut graniţa în Rusia pentru a inspecta ajutorul umanitar

Vameşii şi poliţiştii de frontieră ucraineni au început vineri să inspecteze convoiul umanitar rusesc la postul de frontieră Doneţk, în Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Leonid Matiuhin.

Poliţiştii de frontieră ucraineni ar fi trecut graniţa în Rusia pentru a inspecta ajutorul umanitar (Captură video)

"Inspecţia a început la 10.00 (10.00, ora României) la postul de frontieră Doneţk (Rusia). Din partea ucraineană participă 59 de reprezentanţi - 41 de poliţişti de frontieră şi 18 vameşi. Încărcătura se va îndrepta apoi spre Lugansk", bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, a precizat el.

Camioanele ruseşti vopsite în alb, închiriate de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, urmează să aducă un ajutor umanitar destinat populaţiei rusofone din estul Ucrainei, în special locuitorilor din oraşul Lugansk, afectaţi de patru luni de confruntări între forţele ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi.

Ucraina, ca şi alte state occidentale, suspectează că acest convoi, care a plecat marţi dimineaţă de la o bază militară de lângă Moscova, ar putea fi folosit ca o acoperire pentru o eventuală intervenţie rusă în Ucraina. Acest scenariu a fost calificat drept absurd de Ministerul rus al Afacerilor Externe.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că aprovizionează cu arme separatiştii de la începutul conflictului, ceea ce Moscova dezminte.

Kievul a propus miercuri ca ajutorul să fie transportat şi distribuit la Lugansk de Crucea Roşie, după ce va fi inspectat la un post de frontieră din apropierea acestui oraş.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

3 Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri

4 Generalul format în SUA detonează miturile despre strategia americană și singurii români agreați de Trump

5 Culisele amânării CCR pentru după Crăciun a judecării sesizării Înaltei Curți privind reforma pensiilor magistraților