Polițiștii șpăgari de Dorobanți au fost denunțați de un coleg cercetat tot pentru mită

Cei doi poliţişti de la Brigada Rutieră din Capitală, prinşi în flagrant în timp ce luau mită, încasau lunar cel puţin 2.000 de euro de la şoferii prinşi pe picior greşit. Ei au fost reclamaţi ofiţerilor Anticorupţie de un coleg, cercetat tot pentru mită și pe care cei doi poliţişti de la Brigada Rutieră din Capitalăau încercat să îl coopteze în rețea.

Foto: Arhiva Adevărul

Foto: Arhiva Adevărul

Comisarul și agentul şef de la Brigada Rutieră din Capitală prinși în flagrant pentru luare de mită îşi construiseră o adevărată caracatiţă infracţională pe străzile din cartierul Dorobanţi, în zona Floreasca dar şi în sectorul 6, locuri frecventate de oameni cu dare de mână şi gata să cumpere tăcerea poliţiştilor la nevoie. Surse Observator vorbesc despre comisarul Pantea ca fiind creierul operaţiunii. Poliţist de peste 20 de ani în mai multe servicii de investigaţii criminale din ţară, ajunge ofițer-coordonator în Capitală, cu aproape o sută de polițiști în subordine. Potrivit aceloraşi surse, încearcă să racoleze mai mulţi agenţi care să-l sprijine. Unul dintre ei, anchetat tot pentru luare mită, se duce glonţ la Direcţia Anticorupţie şi îl reclamă. Surse Observator spun că poliţistul de la rutieră care i-a dat în vileag a fost implicat în scandalul de corupţie din noiembrie 2021, când sediul Brigăzii Rutiere Bucureşti şi al poliţiei locale sector 1 erau luate cu asalt de agenţii Anticorupţie. Ancheta viza 20 polițiști, majoritatea motocicliști, bănuiţi că luau şpagă.

"Primele informaţii despre modul în care acţionau cei doi poliţişti de circulaţie le-au avut procurorii încă din luna februarie. Veneau din interiorul secţiei de la un agent care refuzase oferta de a fi recrutat in aeasta afacere necurată. Din luna martie au început şi filajele celor doi agenţi."

În doar trei săptămâni de filaj, cei doi poliţişti au strâns din şpăgi cel puţin două mii de euro, arată procurorii. Opreau în trafic maşini de lux, de peste 50.000 de euro. Primeau mită atât în lei, cât şi în euro. Cea mai mare sumă: 3.000 de lei, de la un singur şofer. Însă, nu refuzau nimic. 20 de euro sau câte 100 de lei. Joi, în ziua în care au fost reţinuţi, patru conducători auto le-au oferit bani.

"În ziua flagrantului procurorii au folosit 3 maşini scumpe sub acoperire. Fiecare şofer a comis diferite fapte ilegale. Au oferit bani marcaţi celor doi agenţi care i-au oprit imediat."

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

2 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

3 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …

4 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”

5 Vești proaste pentru omenire / Pentagonul se pregătește pentru săptămâni de operațiuni terestre în Iran