Polonia, în gardă după sosirea lui Prigojin în Belarus. Ce susține public Lukașenko că vrea de la Wagner

Polonia, în gardă după sosirea lui Prigojin în Belarus. Ce susține public Lukașenko că vrea de la Wagner

Mutarea în Belarus a mercenarilor Wagner, încurajată de Vladimir Putin după rebeliunea de sâmbăta trecută din Rusia, este periculoasă pentru Polonia, a apreciat marţi preşedintele Andrzej Duda.

Mercenari Wagner în Rostov pe Don FOTO Profimedia

Mercenari Wagner în Rostov pe Don FOTO Profimedia

„Vedem ce se întâmplă, relocarea forţelor ruse, sub forma Grupului Wagner, în Belarus, şi stabilirea şefului Wagner acolo sunt semnale foarte negative pentru noi, pe care vrem să le aducem viguros în atenţia aliaţilor noştri”, a declarat Duda pentru presă înainte de a pleca în Olanda, unde se va întâlni cu alţi lideri din NATO.

Marţi după-amiază, dictatorul belarus Aleksandr Lukaşenko a confirmat sosirea lui Evgheni Prigojin în țara sa, transmite Agerpres .

„Da, într-adevăr, a sosit astăzi (marți dimineață, n. red.) în Belarus”, a declarat Lukașenko, citat de agenția de presă Belta.

Lukaşenko susține că nu va construi baze şi nici nu va deschide centre de recrutare pentru Wagner, dar i-a oferit o unitate militară dezafectată. De asemenea, i-a transmis ministrului său al Apărării, Viktor Krenikov, să discute cu Prigojin despre posibilitatea de formare în Belarus a unei unităţi militare după modelul Wagner.

„În cazul în care comandanţii lor vin la noi şi ne ajută, ne spun ceea ce este important acum - acest lucru este inestimabil. Ei se află în prima linie, sunt unităţi de asalt. Ei ne vor explica ceea ce contează la ora actuală” pe plan militar, a spus liderul de la Minsk.

Aleksandr Lukașenko a mai susținut că i-a solicitat lui Putin să nu-l omoare pe Prigojin. „I-am spus lui Putin: Putem să-l căsăpim, nu-i o problemă. Fie din prima încercare, fie din a doua. Dar i-am spus: nu o faceţi!”, a spus el în faţa unor responsabili de la Minsk.

Lukașenko a adăugat că belarușii nu trebuie să se teamă de prezenţa mercenarilor Wagner pe teritoriul lor. „Îi vom urmări cu atenţie”, a mai spus dictatorul belarus.

Potrivit unui acord mediat pesemne de Lukașenko pentru a pune capăt marșului Wagner către Moscova, Prigojin se poate refugia în Belarus în schimbul neinculpării pentru rebeliune, în timp ce mercenarii săi fie trec sub comanda armatei ruse, fie își urmează șeful în Belarus.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Te ia cu fiori când citești așa ceva! Așa-zisul nostru stat este la mâna acestor „corbi”, în mai toate domeniile...

2 BREAKING Document / Putreziciunea iese la iveală! / Alți 18 suspecți în dosarul de corupție de la Spitalul Militar! / Oficiali de rang înalt și cadre medica…

3 Un bărbat ar fi fost aruncat de suflul exploziei din Rahova într-un bloc vecin. Imagini cu un puternic impact emoțional

4 VIDEO „Nu mai mușamalizați morții. Avem imagini cu mâini căzute” / Influencerul Makaveli și un grup de agitatori au încercat să ajungă cu forța la locul…

5 Liviu Avram / Jihadul Liei Savonea. Ce treabă are șefa Înaltei Curți cu pensiile private ale românilor