Polonia: Ministrul justiţiei consideră 'o parodie' un aviz al Comisiei de la Veneţia privind 'subminarea suplimentară a independenţei justiţiei'

Polonia: Ministrul justiţiei consideră 'o parodie' un aviz al Comisiei de la Veneţia privind 'subminarea suplimentară a independenţei justiţiei'

Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a criticat aspru opinia legală emisă joi de Comisia de la Veneţia cu privire la un proiect de lege dezbătut în parlament şi care permite sancţionarea judecătorilor, organul consultativ al Consiliului Europei apreciind că amendamentele propuse 'subminează şi mai mult independenţa justiţiei', transmit dpa şi AFP.

Într-o conferinţă de presă susţinută în după-amiaza de joi, ministrul justiţiei a calificat opinia Comisiei drept o 'parodie' şi o dovadă de 'gândire neo-colonială' şi care operează o 'segregare' între vechile democraţii europene şi cele noi, care deţin mai puţine drepturi.

'Vom apăra cu fermitate mândria şi interesele poloneze în ce priveşte reforma justiţiei pe care o vom duce la bun sfârşit, în ciuda unor astfel de opinii şi a poziţiilor colonialiste pe care unii încearcă să ni le impună', a reacţionat Zbigniew Ziobro.

Potrivit ministrului, Comisia îi privează pe polonezi de dreptul de a influenţa numirile în justiţie prin intermediul reprezentanţilor lor aleşi democratic în puterile legislativă şi executivă, aşa cum se întâmplă în unele state ale UE, printre care Germania.

'Ei pot face acest lucru, dar nouă, polonezilor, nu ni se permite', a afirmat Ziobro. 'Astfel de tonuri lipsite de respect nu vor fi acceptate niciodată de Polonia', a adăugat el.

'Amendamentele la legile privind puterea judiciară adoptate (de camera inferioară poloneză) la 20 decembrie (...) şi aflate acum în dezbatere în Senat ar putea submina suplimentar independenţa justiţiei', arată Comisia de la Veneţia într-un 'aviz urgent', o procedură utilizată în 'rare ocazii', mai ales în cazuri considerate deosebit de urgente.

În cazul de faţă, cel care a solicitat acest aviz a fost preşedintele Senatului polonez, Tomasz Grodzki, cameră în care partidul conservator PiS, aflat la putere în Polonia, nu deţine majoritatea absolută. Senatul examinează de miercuri până vineri amendamentele.

Comisia de la Veneţia reaminteşte că a exprimat deja 'vii îngrijorări' în legătură cu prima serie de reforme judiciare adoptată în 2017, considerând că aceasta constituie 'o ameninţare serioasă pentru independenţa justiţiei'.

Reforma a creat o 'schismă juridică', în măsura în care ''fostele' instituţii judiciare au refuzat de facto să recunoască legitimitatea celor 'noi', considerându-le ca neindependente', afirmă Comisia.

Amendamentele adoptate în decembrie de camera inferioară 'riscă să agraveze situaţia', mai afirmă Comisia de la Veneţia, indicând, între altele, spre 'noile infracţiuni judiciare' care îi vizează pe judecători, susceptibile 'să facă obiectul unor interpretări subiective', precum şi spre 'creşterea influenţei ministrului de justiţie asupra procedurilor disciplinare'.

'Reducerea rolului judecătorilor în procesul de selecţie a primului preşedinte al Curţii Supreme, pentru a deveni o simplă formalitate', este de asemenea problematică în opinia Comisiei, care 'recomandă parlamentului polonez să nu aplice amendamentele propuse şi să găsească alte soluţii'.

Parlamentul polonez a votat la 20 decembrie o lege controversată care permite sancţionarea judecătorilor care se opun reformelor judiciare în care opoziţia vede un pericol pentru statul de drept.

Senatul polonez ar urma să respingă sau să modifice textul, dar camera inferioară, care decide în ultimă instanţă şi unde conservatorii sunt majoritari, poate anula decizia Senatului şi impune votarea legii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria