Polonia şi Marea Britanie au semnat un tratat de apărare şi securitate

Polonia şi Marea Britanie au semnat un tratat de apărare şi securitate

Polonia şi Marea Britanie au semnat joi un nou tratat de apărare şi securitate, premierul britanic Theresa May exprimându-şi dorinţa aprofundării relaţiilor bilaterale cu Varşovia înainte ca ţara sa să iasă din Uniunea Europeană în martie 2019, relatează AFP.

"Cooperarea noastră în materie de apărare şi securitate este deja puternică, însă am mers mai departe astăzi prin semnarea acestui tratat comun între Marea Britanie şi Polonia privind cooperarea în materie de apărare şi securitate", a declarat Theresa May la Varşovia în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki.

"Acesta este al doilea tratat pe care noi l-am semnat cu o ţară membră a Uniunii Europene", a adăugat ea, precizând că primul a fost semnat cu Franţa.

Noul tratat se referă la exerciţii militare, schimburi de informaţii şi cooperarea între industriile de apărare.

Cele două ţări sunt membre ale NATO şi trupe britanice au fost desfăşurate în Polonia în acest an în cadrul unei operaţiuni de consolidare a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice în faţa ameninţării Rusiei.

Şefa guvernului britanic a anunţat de asemenea crearea unui nou consiliu de afaceri Marea Britanie-Polonia, "primul de acest gen pentru Marea Britanie în Europa".

"Forumul va fi condus de companii şi va depune eforturi pentru a identifica eventualele obstacole în calea comerţului bilateral", a spus ea.

Cei doi premieri şi-au exprimat de asemenea "îngrijorarea faţă de încercările Rusiei de a face din informaţie o armă. Kremlinul încearcă să submineze sistemul internaţional bazat pe reguli şi nu va reuşi", a declarat Theresa May, precizând că cele două ţări au decis să consolideze "cooperarea pentru a contracara dezinformarea rusă în regiune".

AGERPRES


populare
astăzi

1 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

2 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

3 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”

4 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

5 Luptă pe muchie de cuțit în PSD. „Cel mai prost moment al partidului”