Ponta aşteaptă ca Băsescu să demisioneze după validarea alegerilor, dar nu crede că are "bun-simţ"

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să demisioneze imediat după validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, la jumătatea lunii noiembrie, cu o lună înainte de încheierea mandatului, adăugând însă că nu crede că acesta va avea "bun-simţ".

"Cred că ar fi de bun-simţ ca Băsescu să-şi dea demisia, dar, ca să fiu foarte sincer, nu mai mizez demult pe bunul-simţ al lui Băsescu, ci dimpotrivă, pe lipsa de bun-simţ a domniei sale (...) Rezultatul alegerilor va fi validat pe 18 sau 19 noiembrie şi atunci Băsescu să spună "v-am făcut destule rele, ajunge că m-aţi dat jos în 2012 şi am mai stat, poftim, mă retrag cu o lună înainte şi îl las pe preşedintele legitim să conducă", dar, repet, asta ar însemna ca Băsescu, pe final de mandat, să dovedească din nou un pic de respect faţă de români şi de România. Nu cred că va face lucrul ăsta şi nu are rost să ne facem iluzii că va deveni, după 9 ani şi 11 luni, un om serios şi un om bun. Nu cred că va face asta", a spus Ponta la România TV .

Întrebat cât de serios este scenariul în care Parlamentul să voteze suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, după alegeri, pentru a-i scurta mandatul, Ponta a răspuns că el crede că cel mai serios şi cel mai bine pentru România este să fie evitate, "dacă se poate, sigur", noi crize politice, dar că nu poate antiipa ce se va întâmpla.

 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte