Ponta, ATAC la "Realitatea Media": Îşi eludează obligaţiile fiscale, susţinând că se bucură de protecţia PNL. ANAF i-a cerut FALIMENTUL la Tribunal şi a sesizat Parchetul

Ponta, ATAC la "Realitatea Media": Îşi eludează obligaţiile fiscale, susţinând că se bucură de protecţia PNL. ANAF i-a cerut FALIMENTUL la Tribunal şi a sesizat Parchetul

Premierul Victor Ponta le scrie copreşedinţilor PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, spunând că vrea să le atragă atenţia asupra societăţii "Realitatea Media" care, potrivit acestuia, "eludează grav prevederile legale şi obligaţiile fiscale", dar care ar susţine că are "protecţia şi sprijinul" PNL.

Victor Ponta (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

"Lupta împotriva evaziunii fiscale este (din punctul meu de vedere, dar şi al interesului public) la fel de importantă ca şi lupta împotriva corupţiei! (...) Doresc, în acest context, să vă atrag atenţia asupra unei societăţi comerciale care eludează grav prevederile legale şi obligaţiile fiscale - afirmând însă, în acelaşi timp, că se bucura de protecţia şi sprijinul Partidului Naţional Liberal, pe care cu onoare îl reprezentaţi", se spune în scrisoarea deschisă publicată de Victor Ponta pe contul său de Facebook.

Ponta menţionează că sunt patru ani de când SC "Realitatea Media" SA a fost declarată în stare de insolvenţă şi că a acumulat datorii şi în acest interval.

"La momentul declarării insolvenţei, datoriile către Bugetul de stat consolidat erau în sumă de 36,04 millioane RON. La 4 ani de la acel moment, respectiva societate nu doar că nu a plătit nimic din datorie, dar a acumulat în plus 56,59 milioane de RON (neplătind nimic din datoriile curente pe care orice altă firmă sau persoană fizică le achita conform legii). În total, datoriile actuale către Bugetul de stat consolidat sunt azi de 92,63 milioane RON (peste 20 milioane Euro) şi în fiecare zi se acumulează noi sume!", a susţinut premierul.

  • ANAF a cerut în instanţă falimentul societăţii şi a făcut sesizare penală la Parchetul ICCJ

Ponta precizează că ANAF a cerut în instanţă falimentul societăţii şi a făcut sesizare penală la Parchetul ICCJ.

"ANAF a întreprins toate măsurile legale posibile (cerere faliment la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă, sesizare penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizare CSM) însă toate acestea au rămas fără efect concret până în prezent, fiind "în lucru" (ceea ce evident că arată o disfuncţionalitate în activitatea judecătorului sindic responsabil)", a continuat el.

Ponta a susţinut că, în această perioadă, reprezentanţii SC "Realitatea Media" SA ar fi afirmat public că se bucură de "protecţia" PNL, deoarece sprijină activitatea acestui partid şi critică activitatea Guvernului şi a celorlalte formaţiuni politice.

"Având în vedere situaţia creată prin afirmaţiile reprezentanţilor societăţii respective şi prin sprijinul constant al partidului dvs. faţă de activitatea acestora, vă adresez public două întrebări concrete: 1. Consideraţi că SC «Realitatea Media» SA trebuie să plăteasca cei 92.63 milioane RON (peste 20 milioane Euro) datoraţi la bugetul consolidat de stat, sume acumulate prin neplata timp de 4 ani a taxelor şi impozitelor datorate? Da sau Nu (fără “dacă” şi “parcă”). 2. În cazul în care partidul dvs. va ajunge la guvernare, veţi continua eforturile legale ale ANAF de recuperare a acestei sume uriaşe sau veţi considera că aceştia trebuie «iertaţi» ca un fel de recompensă pe care trebuie să o acordaţi pentru sprijinul politic pe care partidul dvs. îl primeşte în această perioadă? Da sau Nu?", le scrie Ponta liderilor PNL.

Ponta le cere lui Gorghiu şi Blaga să răspundă la aceste întrebări "în mod responsabil şi nu politicianist".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Ce se întâmplă în China?

4 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990