Ponta, după ce Georgescu nu și-a arătat sprijinul pentru Anca Alexandrescu: „Nu se mai lasă manipulat de vampirii politici și lipitorile mediatice”

Fostul premier Victor Ponta a salutat decizia lui Călin Georgescu de a nu-și manifesta sprijinul pentru Anca Alexandrescu.

Victor Ponta FOTO: Mediafax

Victor Ponta FOTO: Mediafax

„Călin Georgescu rămâne consecvent principiilor și ideilor sale; bune sau rele, nu le schimbă <ca pe șosete>, așa cum fac majoritatea politicienilor aflați acum la putere”, a scris Victor Ponta, pe FB.

Fostul premier a subliniat și refuzul lui Georgescu de a mai fi manipulat sau folosit .

„Călin Georgescu, în sfârșit, nu mai acceptă să fie folosit, parazitat sau <sorbit> de vampirii și lipitorile politice și mediatice-aceia care l-au <bocit> cu lacrimi de crocodil, l-au invitat la emisiuni doar pentru audiență înșelătoare, s-au fotografiat cu el doar ca să transfere voturi, i-au pus <poza în fereastră> ca să-i fure <pensiunea>, l-au negociat și vândut de atâtea ori! Era momentul ca acești vampiri politici și lipitorile lor mediatice să mai primească, în sfârșit, una peste ochi!”, a adăugat Ponta.

Călin Georgescu, fost candidat pro-rus la prezidențiale, nu și-a îndemnat susținătorii să voteze pentru niciun candidat.

În schimb, duminică, 2 noiembrie, le-a cerut să boicoteze alegerile pentru Primăria Bucureștiului, susținând că ceea ce este „legitim nu poate fi legitim”.

Reamintim că jurnalista Anca Alexandrescu a anunțat pe 29 octombrie că va candida la Primăria Municipiului București.

„Cei care mă cunosc știu cum sunt — nemiloasă. Sunt tot mai mulți cei care știu că sunt un om corect. Astăzi am decis să fac un anunț. Am luat decizia să îmi depun candidatura la Primăria București. Mi se pare onest să anunț public lucrul acesta. Anunț faptul că este ultima săptămână în care fac emisiune până la alegeri”, a declarat Anca Alexandrescu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă