EXCLUSIVBătaie de joc în Dosarul DIASPORA

Este neverosimil ce se întâmplă la Parchetul General sub conducerea acestui slugoi politic numit Tiberiu Niţu. Pe adresa Comisarul.ro a sosit un mail în care se spune, din interiorul instituţiei, că procurorul general Niţu a vrut să îl reclame pe preşedintele ales Klaus Iohannis la CSM pentru declaraţia prin care cerea urgentarea prezentării unor rezultate cu privire la ancheta pe blocarea votului din diaspora. A renunţat doar după ce s-a consultat cu actualul ministru al justiţiei, Robert Cazanciuc. Ale cărui vizite la Niţu s-au înmulţit, se spune în mail, după data de 16 noiembrie. Aceeaşi sursă susţine că procurorul de caz a făcut cerere de concediu de odihnă începând cu data de 18 decembrie. Nu înainte de a-i chema la audieri pe Marian Vanghelie şi Mircea Geoană. 

De două săptămâni de când Tiberiu Niţu a declarat oficial că la Parchetul general s-a deschis un dosar în legătură cu votul din Diaspora nu s-a făcut nicio audiere. În schimb,  DNA a şi reţinut un preşedinte de consiliu judeţean care, între altele, ar fi condiţionat acordarea unor fonduri de investiţii pentru votul la prezidenţiale în favoarea unui anumit candidat. Probabil că la procurorii iubitori de PSD regulile sunt altele. Şi Niţu iubeşte PSD.

Ne aşteptăm, dacă tot s-a dat drumul la ţeavă, la noi amănunte. Pentru că se pare că în Parchetul General se coace o mică revoltă.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India