Popescu: Dezvoltarea sistemului energetic către zona verde de producere a electricităţii, una dintre priorităţile mandatului meu

Popescu: Dezvoltarea sistemului energetic către zona verde de producere a electricităţii, una dintre priorităţile mandatului meu

Dezvoltarea sistemului energetic către zona verde de producere a electricităţii reprezintă una dintre priorităţile mandatului meu, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu, cu ocazia vizitei oficiale la parcul eolian Hidroelectrica de la Crucea, menţionând că încurajează societăţile româneşti să se orienteze "cu hotărâre către iniţierea de proiecte de dezvoltare a unor obiective noi".

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în data de 27 mai 2021, ministrul Energiei, Virgil Popescu împreună cu secretarul de stat George Niculescu, şi însoţiţi de Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica şi de alţi reprezentanţi ai autorităţilor şi companiei au vizitat Parcul Eolian Crucea, din judeţul Constanţa, obiectiv intrat recent în portofoliul companiei producătoare de energie electrică.

Cu această ocazie, ministrului i-au fost prezentate camera de comandă, turbinele, precum şi staţia de transformare aferentă parcului.

"Dezvoltarea sistemului energetic către zona verde de producere a electricităţii reprezintă una dintre priorităţile mandatului meu de ministru. Dincolo de realizarea de achiziţii, foarte utile în diversificarea mixului de producţie intra-companie, aş vrea să încurajez societăţile româneşti să se orienteze cu hotărâre către iniţierea de proiecte de dezvoltare a unor obiective noi. Ne aflăm în Dobrogea, poarta vântului pentru România, şi centrul de interes pentru multe dintre proiectele verzi de la noi. Marea Neagră se află, de asemenea la mică distanţă, şi profit de prezenţa mea aici pentru a reitera interesul statului român pentru potenţialul eolian off shore", a declarat Virgil Popescu.

La rândul său, Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, a afirmat că doreşte să meargă "exclusiv în direcţia energiilor verzi în ceea ce priveşte dezvoltarea portofoliului de producţie".

"Hidroelectrica urmăreşte diversificarea obiectivelor de producţie, fapt pe care şi l-a asumat printr-o strategie ambiţioasă propusă acţionarilor şi aprobată de către aceştia. Dorim să mergem exclusiv în direcţia energiilor verzi în ceea ce priveşte dezvoltarea portofoliului de producţie. Ne-am propus ca în următorii ani să adăugăm 300 MW putere instalată în eolian off-shore, însă nu este proiectul nostru singular. Ne dorim, de asemenea, 300 MW în eolian on-shore, dar şi capacităţi de producţie a hidrogenului verde pe Dunăre, asta ca să menţionez doar câteva dintre proiectele noastre", a subliniat Bogdan Badea.

Potrivit sursei citate, includerea în portofoliul Hidroelectrica a parcului de 108 MW din localitatea Crucea reprezintă primul M&A de succes realizat de o companie românească de stat, obiectivul fiind preluat de Steag Gmbh.

Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional şi este o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională. Hidroelectrica are un număr de 187 capacităţi în exploatare cu o putere instalată totalizând 6.372 MW. Societatea are, de asemenea, în portofoliu parcul eolian de la Crucea, cu o capacitate instalată de 108 MW. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Florin Călinescu, dividende de peste un milion de lei...

3 Primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia

4 Foarte interesante amănunte...

5 Cuvintele sunt de prisos...