Portugalia: Primele cazuri de contaminare cu noua tulpină de coronavirus detectate în Madeira

Primele cazuri de contaminare cu noua tulpină de coronavirus care circulă în Regatul Unit au fost depistate în insula Madeira, au anunţat duminică autorităţile sanitare din această insulă portugheză, relatează AFP.

"Prezenţa noii tulpini britanice a virusului a fost confirmată în Madeira", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciului regional de sănătate şi protecţie civilă din această regiune autonomă, fără a preciza numărul de cazuri.

Aceste cazuri se referă la ''persoane care au sosit recent în Madeira din Regatul Unit'', au declarat autorităţile sanitare din insulă, potrivit unui comunicat.

Alte câteva ţări au anunţat deja cazuri confirmate ale tulpinii britanice a coronavirusului, precum Italia, Suedia, Spania, Japonia, Franţa, Germania, Danemarca sau chiar Canada.

Portugalia a suspendat până la sfârşitul anului sosirile de pasageri din Regatul Unit, cu excepţia cetăţenilor portughezi sau a oricărei persoane care locuieşte în Portugalia.

La fel ca mai multe state din Uniunea Europeană, Portugalia a demarat duminică vaccinarea împotriva coronavirusului, începând cu personalul medical. AGERPRES


populare
astăzi

1 Regula neștiută a plajelor grecești: șezlongul e gratuit la consumație minimă

2 Yuval Noah Harari / Douăsprezece teze despre lumea care vine

3 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...

4 VIDEO Turcia reacționează vehement după ce două nave civile au fost lovite de drone în Marea Neagră, la plecarea din Rusia

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /