Povestea româncei care a fost croitoreasa reginei Elisabeta a II-a. A lucrat și pentru celebra Beyonce

Povestea româncei care a fost croitoreasa reginei Elisabeta a II-a. A lucrat și pentru celebra Beyonce

Claudia Florian a pornit de jos, dar nu și-a uitat niciodată visul de-a ajunge o croitoreasă recunoscută la nivel mondial. S-a perfecționat permanent, iar creațiile ei au adus-o în atenția suveranei britanice.

Claudia Florian alături de una dintre creațiile ei FOTO bzi.ro

Claudia Florian, o femeie în vârstă de 47 de ani din Bacău, a crescut la bunicii din Iași și-a dorit încă de mică să devină o croitoreasă cunoscută în toată lumea.

S-a îndrăgostit de mirosul materialelor, de culorile lor, de frumusețea pe care o oferea o simplă rochie unei domnișoare sau de pălăria purtată de o doamnă în zilele târzii de toamnă.

La 14 ani a croit prima ei rochie alături de o mătușă, Silvia. În 2007, a plecat din țară alături de soțul ei și s-a stabilit în Anglia. Știa că multe familii s-au destrămat din cauza distanței și nu își dorea asta. Nu i-a fost deloc ușor, a pornit de jos, dar cu multă muncă, răbdare și perseverență a reușit.

„Începutul a fost foarte greu, pentru că nu știam să vorbesc limba engleză. Am început să fac muncă de jos. De la o croitoreasa cunoscută în România, ajunsesem să fac curățenie. Am făcut asta o perioadă, până m-am hotărât că e momentul să îmi urmez visul, acela de a deveni croitoreasă. Am avut noroc și am întâlnit-o pe Ana Cristache, o altă româncă stabilită în Londra. Avea afacerea ei, un magazin de rochii de mireasă. Am lucrat vreo doi ani jumătate împreună, ea ajutându-mă foarte mult să învăț engleză și noi tehnici de croitorie. Din păcate, a fost nevoită să vândă afacerea, moment în care m-am găsit în poziția de a-mi caută un alt loc de muncă. Mi-am făcut un C.V. și am plecat prin Londra ciocănind la toate magazinele să văd cine are nevoie de o croitoreasă", povestește Claudia dificultățile cu care s-a confruntat, potrivit bzi.ro .

Telefonul care i-a schimbat viața

A primit o ofertă să lucreze la compania de haine și accesorii de lux „Ralph and Russo", unde a activat între 2013 și 2016. Era exact așa cum își imaginase în visele ei. A mers la prezentări de modă în Qatar, Dubai, Arabia Saudită, Italia, Franța și Monaco, iar în scurt timp devenise una din cele mai bune croitorese ale companiei, așa că au numit-o șef de atelier.

Avea două colecții pe an la Paris, se plimba în toată lumea și părea că găsise locul de muncă perfect. Viața îi pregătise însă o surpriză de proporții, la care nu se gândise nici în cele mai frumoase vise.

„Într-o zi am fost sunată de o persoană care nu se prezentase și mi-a spus că cineva ar vrea să mă întâlnească și să vorbească cu mine despre un nou loc de muncă. Mi-am zic că trebuie să încerc, pentru că niciodată nu strică experiența unui interviu și oricum nu aveam nimic de pierdut. Când am ajuns la interviu, am întâlnit o doamna foarte aspectuoasă, care s-a prezentat ca fiind asistenta personală a Elisabetei, Regina Angliei. Nu îmi venea să cred că pot fi atât de norocoasă, să pot ajunge să întâlnesc așa persoane. Am fost foarte încântată de oferta ei”, își amintește cu emoție Claudia.

A creat haine pentru vedete recunoscute la nivel mondial

Ulterior, a avut un alt interviu la Buckingham Palace și a fost acceptată pentru o perioada de un an să facă hainele Reginei, să o întâlnească personal și să facă probe la diverse materiale pentru a confecționa piesele vestimentare pe care le purta.

„Materialele folosite erau 100% mătase naturală, făcute la comandă pentru Regina Elisabeta. Experiența a fost nemaipomenită și total diferită de ce mai întâlnisem eu până atunci. Eram verificată de fiecare dată când intram în palatul Reginei și nu aveam voie cu telefon sau alte aparate cu care puteam face poze sau înregistrări. De fiecare dată când întâlneam Regina, trebuia să mă înclin în fața ei și să spun «Maiestatea Dumneavoastră». Mă simt împlinită că am avut această oportunitate să ajung acolo unde nu oricine ajunge și mai ales pe forțele proprii", încheie Claudia.

Băcăuanca a ajuns cunoscută în toată lumea și pentru alte colaborări cu vedete cunoscute la nivel mondial. A lucrat pentru celebra Beyonce, iar în 2018, actrița Francesca Duton a ales să poarte la festivalul de la Cannes creația vestimentară a Claudiei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...