Andreea Hossmann a reușit într-o meserie a bărbaților, îmbinând ingineria și Inteligența Artificială, iar acum caută să le aplice în domeniul sustenabilității, cu scopul de a îmbunătăți viața oamenilor. După ce a studiat în Franța și în SUA, ea și-a definitivat doctoratul în Elveția, de unde urmărește îndeaproape evoluția tehnologiei. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Andreea Hossmann a povestit cum a privit Occidentul academic, ea crescând în România gri a anilor ’90, cum s-a adaptat culturii vestice și, mai ales, cum a reușit să se impună într-o lume în plină dezvoltare, monopolizată de bărbați.

„Weekend Adevărul“: Dacă ar fi să o luăm cronologic și să începem cu copilăria, ce visuri și dorințe aveai pe atunci?

Andreea Hossmann: M-am născut în Alexandria. Nu e tocmai un mediu rural, dar familia mea din partea ambilor părinți are rădăcini urale. Părinții mei s-au născut și au crescut la țară, au fost primii din familiile respective care au făcut facultăți. Bunicii, în schimb, au făcut cel mult nouă clase, cred, așa cum era pe vremuri la țară, așa că nu este o tradiție academică la noi în familie. În ce mă privește, m-am născut în 1983, spre sfârșitul comunismului. Am amintiri foarte plăcute și foarte fericite despre copilărie. Însă evident că față de așteptările pe care le avem acum, în condițiile în care trăim, a fost altceva. Nu aveam visuri mari, nu știam foarte multe în copilărie. Au fost cei mai negri ani ai comunismului, dar nu știam altceva, și pentru mine, ca și copil, n-am avut nicio grijă. Chiar și azi vin în țară de cel puțin două ori pe an, împreună cu soțul și cu copiii. Mi se pare important pentru copii. Am trei copii. Tatăl lor este elvețian, locuim în Elveția, așa că e greu să păstrez legătura cu România fără să venim în țară în mod regulat.

Copiii tăi vorbesc fluent româna sau o știu eventual la nivel elementar?

Copiii știu limba română. Le-am vorbit de la naștere doar în română. Nu e ușor pentru ei pentru că nu au cu cine să vorbească limba română în Elveția. O vorbesc doar cu mine și vorbesc când vin în România.

Din Alexandria, peste Ocean

Faptul că ai avut o copilărie simplă, în mediul rural, dar și că ți-ai petrecut adolescența într-un orășel de provincie nu te-au oprit ulterior să ai visuri mari și să le realizezi. Cum a fost trecerea de la liceu, din România, la cele mai bune facultăți din Europa și SUA?

Am dat mai întâi examentul în România, dar apoi am plecat rapid. Planul meu a fost să merg la o universitate tehnică, asta era destul de clar. De prin clasa a X-a am vorbit cu o verișoară care aflase că unele universități din SUA recrutau în România. Ținta lor erau mai ales copiii care mergeau la olimpiadele naționale și așa am aflat că m-aș fi calificat să fac studii și în afara țării. Am încercat dintotdeauna să fiu echilibrată. Nu pot să spun că stăteam doar cu burta pe carte, pentru că a fost întotdeauna important pentru mine să fiu și parte dintr-o comunitate și să am o viață socială. Dar, într-adevăr, am fost la olimpiade – matematică, română, chimie, engleză –, am fost încurajată și mai ales faptul că părinții m-au ajutat de la început.

Spuneai că ai aflat prima dată de universitățile americane care recrutau tineri din România, însă tu ai studiat mai întâi în Europa. Cum ai luat decizia asta?

Mama acestei verișoare care a studiat până la urmă în SUA cunoștea pe cineva care aplicase la o facultate din Franța. Și așa, mai mult din întâmplare, am ajuns și eu să aplic pentru Franța. Mă gândeam să aplic și în SUA, dar ar fi fost probabil un efort financiar prea mare pentru familia noastră. Așa că am aplicat în Franța, am fost acceptată și am mers acolo. Și nu regret alegerea. Dar înainte de a fi acceptată în Franța, pentru că nu aveam certitudinea că mă vor primi, am dat mai întâi examen în România, la Polithenică, unde am fost de asemenea acceptată. Asta s-a întâmplat în 2002, iar în același an am plecat în Franța, la Rouen, în Normandia, la o facultate de inginerie.

Cum a fost acomodarea cu lumea occidentală, într-o perioadă în care România era încă izolată și abia scăpase de vizele pentru Europa?

Primii doi ani, că așa era modelul în Franța, au fost ceva mai generici, apoi abia din anul trei începi să te specializezi. Apoi, pentru că la Rouen nu aveau specializarea pe care mi-o doream, inginerie în telecomunicații, m-am mutat la Lyon. Am făcut anul III acolo, dar ei aveau o cerință: să facem un semestru sau un an în străinătate, în afara Franței. Astfel am ajuns ca în anul IV să merg în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Illinois. Era una dintre cele care erau compatibile cu universitatea din Franța, cea mai bună în domeniul nostru și, obiectiv. printre cele mai bune – cred că era în top 10 mondial la momentul respectiv. Și acolo am descoperit cercetarea științifică.

Care a fost primul tău domeniu la cercetare serios, ca tânără studentă și cercetătoare?

Am avut unele cerințe din partea facultății din Franța, deci n-am putut să iau orice cursuri, și a trebuit să urmăresc cumva programa lor, dar bineînțeles că nu era exact aceeași. Am continuat cu subiecte de telecomunicații, deși acolo am început cu rețelele de calculatoare, de exemplu. Și apoi am mai avut și cursuri de informatică, computer science. Îmi amintesc de un curs foarte interesant de rețele de calculatoare, unde trebuia să reprogramăm sistemul de operare al computerului astfel încât să testăm unele noutăți, să zicem, în domeniu.

Cum ai găsit Franța și SUA, mai ales în acei ani în care România era o țară foarte, foarte săracă și tristă?

În 2002, în țară era totul foarte cenușiu, erau multă tristețe și sărăcie. În primul rând faptul că totul era gri în România pentru mine a fost extrem de frapant. Am plecat în septembrie și apoi am venit acasă de Crăciun. Și era șocul mare, diferența dintre Franța și România era de la cer la pământ. Și mi s-a părut că am plecat din Țara Minunilor.

O adaptare dificilă

A fost complicat să te adaptezi cu stilul de viață din Occident și cu mediul lor universitar?

De cele mai multe ori am resimțit că a fost foarte, foarte greu, pentru că erau altă lume, altă cultură. Deși, teoretic, știam limba franceză, este cu totul altceva să mergi la facultate la un curs de fizică sau de matematică și să încerci să înțelegi ce spune profesorul respectiv. Pentru că vorbeau repede și erau o mulțime de termeni de specialitate. Mai erau și colegii cu care nu poți să comunici ușor, pentru că au un limbaj al adolescenților francezi pe care noi nu-l știam din România , chiar dacă le învățasem limba literară.

Ai avut probleme, ai simțit vreun moment că te-ar fi privit de sus?

Nu, nu au fost probleme de acest fel. Am auzit că în Franța și în alte țări din Occident exista încă o confuzie, iar de multe ori eram considerați țigani, dar eu nu am pățit niciodată asta. Nu am avut această problemă. În schimb, majoritatea colegilor francezi, cel puțin în primii doi ani, erau cumva invidioși pentru că eu și alți colegi veniți din România sau alte țări est-europene eram mai bine pregătiți, pentru că în liceele din România se făcea foarte multă școală. Aveam în multe domenii un avans important, adică noi învățaserăm din liceu ceea ce în Occident se preda abia la facultate. Pentru mine a fost foarte folositor. De fapt, pentru noi, pentru că eram un grup mai mare de români, dar și de asiatici și tineri din America Latină. Era o facultate foarte cosmopolită, iar francezilor îi se părea că este nedrept să fie comparați cu noi, că aveam un avantaj. Dar n-a fost ceva problematic sau malițios. Nu ne-au fost ostili, nu ne-au privit urât.

Apoi, din Franța te-ai mutat pentru un timp în America. A fost greu să o iei de la capăt sau te-a ajutat experiența din Franța?

În America a fost cu totul altfel, pentru că aveam deja aceste experiențe și am început să mai caut astfel de experiențe. Mi s-a părut foarte interesant prin ce trecusem eu în Franța. Mai întâi pentru că ezitasem să accept noua cultură, dar am adoptat-o până când m-am identificat cu ea. Adică am ajuns în așa fel că nu puteam să mai fiu distinsă pe stradă sau vorbind cu oameni că nu eram franțuzoaică sau americană. Mi s-a părut interesant dacă se poate realiza așa ceva și în alte țări. Și din nou, la fel ca în Franța, a fost un mediu foarte internațional, cu oameni din foarte multe țări, cu care mai sunt și astăzi prietenă.

Între Franța și SUA a ales... Elveția

Totuși, nu ai rămas în America, ci ai decis să te întorci în Europa. Ce s-a întâmplat în cotinuare?

Da, am revenit în Franța pentru că mai aveam un an de făcut la facultate până terminam, dar aveam deja ideile schimbate și orientarea spre cercetare. De aceea m-am și înscris la un master de cercetare în plus față ceea ce făceam la școala de inginerie. Ei ofereau deja opțiunea asta, ca să ai și orientarea spre cercetare, deci nu a fost un efort supraomenesc, era ceva prevăzut. Dar m-a ajutat să înțeleg că, într-adevăr, îmi plăcea ideea de a face cercetare și atunci m-am hotărât să urmez și un doctorat.

Și a urmat Elveția. De ce nu ai ales să rămâi în Franța sau să mergi în Marea Britanie ori Germania?

Aș fi putut să merg la cea mai bună școală la care puteam merge, în Europa ar fi fost una dintre cele din Marea Britanie, Oxford sau Cambridge, dar m-am gândit că limba engleză o știam oricum deja, dar din punct de vedere cultural nu aș mai fi învățat mare lucru, pe când germana a fost ceva nou pentru mine. Cât privește Franța, o cunoșteam, îmi plăcea mult, dar căutam o nouă provocare.

Cum a fost procesul de acomodare în Elveția?

În Elveția mi s-a părut că am ajuns în paradis, iar asta încă de prima dată cum am ajuns. Cred că asta ține și de personalitatea mea, pentru că în Elveția totul este foarte bine organizat, o birocrație foarte eficientă, nu se poate compara nici cu Franța, nici cu Statele Unite ale Americii. Totul este ușor dacă știi regulile și le respecți. Cel mai surprinzător mi s-a părut când m-am dus la un moment dat pentru un certificat de rezidență. Obișnuită din Franța să mă trezesc cu noaptea în cap și să stau la coadă o zi întreagă ca să fiu sigură că rezolv, am fost surprinsă să văd că în Elveția am avut pur și simplu o programare, m-am dus la biroul respectiv, am intrat, iar în cinci minute am ieșit cu treaba rezolvată. Cât despre Zürich, nu e mare în comparație cu alte orașe europene, dar este un oraș foarte verde și foarte curat, exact așa cum îți imaginezi că ar trebui să fie. Și asta a făcut lucrurile destul de ușoare. Partea grea a fost cu limba, eu nu vorbeam deloc germana, iar aici se vorbește un dialect german.

Performanță într-o lume a bărbaților

Cum ai ajuns să cochetezi cu inteligența artificială și să o studiezi în Elveția?

Povestea mea cu inteligența artificială este destul de recentă, nu este tot ceva la care am visat din copilărie. În Elveția am descoperit, în timpul doctoratului, Machine Learning. Am descoperit acolo Machine Learning, de fapt, pentru domeniul în care lucram, adică în rețelele de calculatare și în rețele mobile. Deci asta a fost de la început pentru mine o ocazie. Apoi am terminat doctoratul și am început să lucrez la o companie de telecomunicații în Elveția, pe un domeniu care a fost și mai strâns legat de inteligența artificială. Deci practic atunci a început povestea, când am terminat doctoratul. Și compania aceasta voia să analizeze text liber, să facem analize pe chestii pe care le scriau oamenii pe Twitter despre ei sau prin forumuri ori în conversațiile pe care oamenii le aveau cu serviciul de clienți. Scopul lor era să vadă ce o să îmbunătățească și ce cred clienții despre produsele lor. Astfel, prin 2015, m-am adâncit în tehnologiile de procesare a limbajului natural. Și atunci tocmai începea toată povestea asta cu language models și deep learning. Am fost omul potrivit în timpul și în momentul potrivit.

Ai ales specializări și meserii comune mai degrabă bărbaților. Nu ți-a fost greu să te impui, să reușești într-o lume a bărbaților, dominată de bărbați?

Asta așa este, colegii mei au fost de regulă doar bărbați, eram foarte puține femei în facultate și la aceste specializări. Sigur, pentru mine nu a fost neapărat ciudat sau inconfortabil pentru că deja din copilărie, din clasele primare, îmi îndreptasem atenția spre matematică, iar ulterior și spre celelalte materii considerate reale. La facultate eram cu băieții, mă înțelegeam foarte bine cu ei, așa că nu m-am simțit ciudat să fiu singura fată dintr-un grup. Dar mi-am dat seama, bineînțeles, că e ceva ieșit din comun. O chestie pe care mi-o aduc aminte și acum este că la unul dintre cursurile pe care le-am făcut în SUA, la final de curs se făcea un fel de evaluare care era anonimă. Țin minte că profesorul ne-a dat formularele și ne-a spus tuturor să nu ne punem genul pe formular pentru că nu va mai fi 100% anonim. Pentru că eu eram, de fapt, singura fată din clasă. Altfel nu am întâlnit, adică nu a fost vizibil ceea ce se cheamă orgoliu masculin din partea colegilor mei.

Pe cont propriu

După anii petrecuți la Swisscom, ai decis că ai nevoie de o nouă provocare și ai luat-o pe cont propriu. Cum ai ajuns să-ți deschizi propria firmă de consultanță în domeniul inteligenței artificiale?

În paralel cu doctoratul și cu munca pe care am continuat-o după aceea în comunicații și inteligență artificială, din punct de vedere personal am avut și interese legate de dezvoltarea durabilă și sustenabilitate. Mai mult, din punct de vedere personal, mi-am schimbat tot felul de obiceiuri legate de mâncare, de electricitatea pe care o cumpărăm, transport etc. Datorită faptului că temele astea au devenit mai prezente în toate discuțiile, mi s-a părut că nu mai era suficient ce făceam pe plan personal și am început să mă orientez și pe plan profesional spre acest domeniu, inteligența artificială aplicată în ecologie. Adică, la companie deja se mergea pe noi idei, pe modul în care se poate din punct de vedere IT, de exemplu să recuperezi căldura de la data centers și să o folosești să încălzești clădirile sau să răcorești data centers într-un mod eficient, panouri solare, tot felul de proiecte de acest gen. Deci m-am orientat și spre chestiile acestea, mai ales că și ei au vrut să dezvolte asta și din punct de vedere al ofertei către clienți, iar acum oferă servicii pentru firme de toate mărimile care vor să-și îmbunătățească performanța în domeniul sustenabilității. Am făcut asta timp de câțiva ani, apoi mi s-a părut că e prea confortabil pentru că nu mai învățam mare lucru la această companie unde am lucrat opt ani. Drept urmare, am vrut să continui pe cont propriu. Mai întâi am încercat la un start-up care exista deja în domeniul educației. Acolo am avut un rol destul de important, eram chief product officer în conducerea companiei și am avut idei care nu au fost neapărat compatibile cu CEO-ul, așa că nu a durat prea mult. Și atunci am făcut pasul intermediar de care am avut nevoie ca să mă lansez în propria mea afacere în consultanță.

Care sunt principalele domenii de consultanță și principalii clienți?

Serviciile pe care le ofer prin firma mea sunt pentru companii de talie mai mică și mjlocie, pentru companii care nu pot să își permită să dea unor consultanți în inteligența artificială de la 10.000 de franci elvețieni pe zi, fiindcă așa sunt prețurile aici. O companie de talie mai mare, nici măcar nu trebuie să fie multinațională, dar o companie cu 10.000-20.000 de angajați, dacă se duce la una dintre firmele mari precum Accenture, McKinsey sau KPMG, va da acești bani pentru a primi consultanță în inteligența artificială. Cei care nu-și permit să dea sute de mii și milioane de franci elvețieni vin la mine. Și îmi plătesc mie o cincime din banii aceștia. Dar în ultima perioadă, pentru că mă concentrez în primul rând pe partea de sustenabilitate, nu mă mai ocup la fel de mult de partea de inteligență artificială. Doar dacă e un super contract de nerefuzat sau dacă este o cunoștință. Ori dacă vine cineva cu un proiect care mi se pare foarte interesant și pe care nu vreau să-l las să se piardă. În paralel, am continuat să lucrez și cu acest start-up de unde am plecat, pentru că această colaborare în sine nu a fost neapărat o problemă. Fac și, cum se spune, keynotes la diverse evenimente, tot pe temele acestea de inteligență artificială și sustenabilitate.

Sustenabilitatea, la braț cu Inteligența Artificială

Ce înseamnă mai exact „sustenabilitate“? În România a ajuns o adevărată modă, deși mulți dintre cei care spun că sunt dedicați nu au habar nici măcar de noțiunile de bază, iar orice formă de ecologism prost înțeleasă și dusă la extrem ajunge să dăuneze mai mult cauzei și adevăratului ecologism și sustenabilității.

Da, în România și nu numai, există oameni care asociază anumite lucruri cu vechiul regim, cu comunismul. Pentru că unii zic doar să facă economie și să se priveze de anumite lucruri, se asociază asta de multe ori cu vechiul regim – sărăcie, frig, luminile ținute închise, mâncare proastă. Dar eu nu cred că oamenii trebuie să stea în frig sau să stea în întuneric sau să mănânce doar insecte sau mai știu eu... Nu, nu e vorba despre asta. Există o definiție oficială dată de Națiunile Unite care spune ceva de genul că sustenabilitatea înseamnă să ne satisfacem nevoile, noi oamenii de astăzi, fără să distrugem resursele naturale ireversibil și astfel încât și cei din viitor, copiii noștri, nepoții noștri, să-și poată și ei satisface nevoile. Sigur, aparent e un pic abstract. Sunt trei domenii ale sustenabilității. Unul este domeniul mediului, care este cel mai cunoscut sub termen de sustenabilitate și care spune că trebuie să avem grijă ca resursele naturale să nu fie distruse – adică dacă tai o pădure întreagă fără să te asiguri că poate să crească la loc, ai distrus-o. Sau dacă pescuiești într-un lac fără nici o restricție, astfel încât peștii nu se mai pot reproduce, din nou, ai distrus această resursă. Deci să folosim aceste resurse așa încât să poate să crească în continuare și să putem să le folosim și în viitor. A doua parte este socială. Asta înseamnă să nu mai fie inegalități substanțiale, cum sunt în cele mai multe țări, cei mai bogați, un procent câștigă mai mult de 50% din produsul acelei țări. Deci să fie echitabilitate în societate, să fie coeziune socială. Și partea a treia este economică, adică să avem prosperitate economică, și asta cred că este de multe ori uitată de către cei care pretind că știu ce este aia sustenabilitate. Pentru că sustenabilitate nu înseamnă ca tu să suferi și să stai în frig și sărăcie, iar energia și totul să coste mult.

Inteligența artificială, un pas mare pentru omenire

Ce probleme dintre cele ce țin de sustenabilitate poți rezolva azi prin inteligența artificială?

Aici aș răspunde că aproape orice domeniu, pentru că inteligența artificială este una atât de generică încât se aplică în aproape orice situație. Chiar este un articol recent într-o publicație științifică tech care argumentează că inteligența artificială are un scop general, universal, precum electricitatea sau ca și internetul. Există, de exemplu, în domeniul agriculturii, „precision agriculture“, care folosește inteligența artificială ca să dozeze irigațiile, să dozeze când, cât și cum trebuie să administreze erbicide, pesticide și alți fertilizatori sau anumite îngrășăminte. Apoi, există aplicații și în domeniul energiei. Acum, de când avem energiile regenerabile, multe dintre ele sunt distribuite, adică nu prea mai avem centrale mari hidroelectrice sau de gaze. Avem microcentrale, de exemplu, dar și panouri solare pe casele oamenilor sau mori de vânt care, la fel, sunt foarte mici în comparație cu clasica arhitectură a rețelei de energie. Și acolo este nevoie de stabilizarea cererii față de ce se generează, ceea ce reprezintă o problemă foarte dificilă, însă inteligența artificială poate să ofere o soluție. Toate aceste microcentrale, efortul de operare și de mentenanță ale lor sunt mult mai mari dacă nu poți să prezici când, unde și cum apar probleme sau sunt de făcut anumite lucruri. Și cu asta ajută inteligența artificială. Și apoi și cu vremea. De exemplu, panourile solare, hidrocentralele sau morile de vânt depind foarte mult de vreme. Și dacă nu știi cum va fi vremea și cum va influența asta generarea de energie, e foarte greu să administrezi, să gestionezi aceste probleme. Or, prin inteligența artificială poți anticipa și poți acționa când urmează un episod, de exemplu, de răcire a vremii sau când apar alte probleme. În domeniul modelelor pe care le folosim în prezicerea vremii – indiferent dacă ele sunt folosite pentru energie sau nu, acolo este un fel de mică revoluție cu inteligența artificială. Și apoi, în afară, de exemplu, de cum să aplicăm inteligența artificială la probleme de sustenabilitate, mai este și problema în sine a acestei tehnologii și a faptului că folosește, în funcție de cum este implementată, resurse într-un mod nu neapărat sustenabil. Noi vorbim acum în general, dar lucrurile astea pe care le folosim acum în viața de zi cu zi, ChatGPT și alte modele, au nevoie de cantități astronomice de energie și de apă. Și o altă problemă la care mulți oameni nu se gândesc, dar care face parte din dezvoltarea durabilă, ține de domeniul social.

Și care ar fi problema ce ține de domeniul social?

În domeniul social este problema că datele de bază pe care aceste modele au fost construite nu sunt neapărat obținute și folosite pe cale legală și, în al doilea rând, că au fost procesate și curățate de muncitori cumva necalificați din Africa care nu au fost plătiți corespunzător și care suferă consecințe de sănătate mentală enorme pentru că au sortat toate mizeriile de pe internet ca să le facă folosibile pentru modele.

Pe de altă parte, inteligența artificială naște noi și noi controverse de la o zi la alta, iar nume importante atrag atenția că ar putea să ne cauzeze mari probleme, mergând până acolo unde ar putea duce la dispariția rasei umane. Și lucrurile astea nu le susțin adepții teoriilor conspirației, ci experți în inteligență artificială și CEO de la companii importante. La ce ar trebui să ne așteptăm?

Cred că într-adevăr există riscuri mari, dar nu cred că sunt acelea care ne sunt prezentate în media și care încearcă să ne sperie. Cred că toți acești oameni care oferă aceste imagini sau, mai mult, cei care dezvoltă aceste discuții au un complex de Dumnezeu. Adică ei au impresia că putem să creăm o mașină conștientă și că nu vom mai putea la un moment dat să o controlăm. Eu sunt de partea scepticilor și cred că cei care prezintă astfel de imagini au un interes. Majoritatea care fac asta sunt CEO de companii care dezvoltă aceste modele și au un interes direct. Poate că unele dintre aceste companii nu sunt încă profitabile și nu au un orizont pe termen scurt în care vor deveni profitabile, așa că sunt dependente de investitori. Iar investitorii nu oferă bani dacă nu au cumva o viziune și o promisiune că ceva substanțial se va schimba și că vor avea un profit corespunzător. Dacă ne uităm la ce spun cercetătorii obișnuiți, lucrurile sunt mult mai plictisitoare. Cercetătorii nu văd neapărat aceste riscuri și nu se gândesc că inteligența artificială se va întoarce împotriva noastră. În opinia mea, riscurile țin mai mult de faptul că inteligența artificială reproduce și bunele și relele pe care le oferim. Și că depinde și pe mâna cui vor ajunge.

Sustenabilitatea înseamnă să ne satisfacem nevoile fără să distrugem resursele naturale ireversibil.

AndreeaHossmann