Povestea savantului de la Harvard, condamnat în SUA, care conduce un laborator de cercetare a cipurilor în China

Un om de știință american de renume internațional, condamnat în 2021 pentru declarații false privind legăturile sale financiare cu China, conduce în prezent un laborator de cercetare din Shenzhen, China, dedicat unei tehnologii sensibile - integrarea cipurilor în creier - din care guvernul chinez a făcut o prioritate strategică, relatează Reuters.

Profesorul de la Harvard Charles Lieber a fost condamnat de un tribunal federal FOTO profimedia

Profesorul de la Harvard Charles Lieber a fost condamnat de un tribunal federal FOTO profimedia

Charles Lieber, în vârstă de 67 de ani, fost profesor la Universitatea Harvard și considerat unul dintre cei mai importanți chimiști din lume, s-a alăturat Institutului pentru Cercetarea Creierului, Interfețe Avansate și Neurotehnologii (i-BRAIN), din cadrul Shenzhen Medical Academy of Research and Translation (SMART), o instituție finanțată integral de guvernul local.

De la Harvard la Shenzhen

Lieber a fost găsit vinovat de un juriu federal american și condamnat în decembrie 2021 pentru că a făcut declarații false cu privire la conexiunea sa cu un program al statului chinez de recrutare a talentelor din străinătate, precum și pentru infracțiuni fiscale legate de plăți primite de la o universitate chineză. A executat două zile de închisoare și șase luni de arest la domiciliu, a fost amendat cu 50.000 de dolari și obligat să plătească 33.600 de dolari despăgubiri către Fisc (IRS). În timpul procesului, apărarea sa a susținut că suferea de un limfom incurabil, aflat în remisie, și că se lupta pentru viața sa.

La trei ani de la condamnarea în SUA, Lieber coordonează un laborator de neurotehnologie cu resurse considerabil mai mari decât cele pe care le avea la dispoziție la Harvard. Acesta include acces la echipamente de nanofabricație, infrastructură pentru cercetare pe primate și facilități de producție de cipuri semiconductoare.

În cadrul unui eveniment în Shenzhen, cercetătorul a declarat că a ajuns în China „cu un vis și puțin altceva, în afară de niște haine”, și că obiectivul său este transformarea orașului într-un lider global în domeniul interfeței creier-computer.

Tehnologie cu potențial medical și militar

Domeniul în care activează Lieber are aplicații medicale promițătoare, inclusiv în tratarea sclerozei laterale amiotrofice (ALS) și în restabilirea mișcării la persoanele paralizate. Totuși, aceeași tehnologie este în atenție și pentru posibile utilizări militare, inclusiv sporirea capacităților cognitive ale soldaților.

Potrivit unor analize ale Departamentului Apărării al SUA, cercetători din cadrul armatei chineze au explorat utilizarea acestor interfețe pentru îmbunătățirea acuității mentale și conștientizării situaționale în contexte de luptă, pentru a crea așa-numiți „supersoldați”.

Resurse și infrastructură extinsă în China

Laboratorul i-BRAIN beneficiază de echipamente avansate, inclusiv o mașină de litografie ultravioletă extremă, produsă de compania olandeză ASML și utilizată în fabricarea cipurilor de ultimă generație. În plus, cercetătorii au acces la un centru de cercetare pe primate, infrastructură considerată esențială pentru testarea dispozitivelor neuronale înainte de studii clinice pe oameni.

China, record de importuri de echipamente pentru cipuri în încercarea de a învinge restricțiile SUA

John Donoghue, profesor la Universitatea Brown și expert în neuroștiințe, unul dintre pionierii sistemului de interfață creier-computer cunoscut drept BrainGate, a subliniat că cercetările pe primate sunt „absolut esențiale” pentru transpunerea tehnologiei interfețelor neuronale la oameni, dar se confruntă cu obstacole de natură legislativă și financiară în Statele Unite.

„Având în vedere numeroasele dificultăți legate de cercetarea pe primate non-umane de aici, faptul că cineva îți oferă tot acest sprijin, acces la tehnologie, un centru specializat, o inițiativă națională – acestea sunt lucruri foarte atractive”, a declarat el pentru Reuters.

Această infrastructură este susținută de investiții guvernamentale masive. SMART, instituția care găzduiește laboratorul, a beneficiat de un buget de peste 150 de milioane de dolari în 2026, și este parte a unui ecosistem de cercetare finanțat de guvern cu miliarde de dolari.

Revenirea lui Lieber în cercetare, într-un rol de conducere, în cadrul unui program strategic chinez, a stârnit îngrijorări în rândul analiștilor americani. Unii consideră că acest caz ilustrează dificultatea Statelor Unite de a limita transferul de tehnologie sensibilă, în special în contextul politicii chineze de „fuziune civil-militară”, care permite utilizarea cercetării civile în scopuri militare.

Critici ai politicilor de securitate tehnologică spun că astfel de cazuri arată limitele mecanismelor juridice americane, chiar și în cazuri în care au existat condamnări penale.

Un domeniu strategic în competiția globală

China a inclus oficial tehnologia interfețelor creier-calculator în planurile sale naționale de dezvoltare, considerând-o un sector strategic pentru următorul deceniu. Statele Unite, prin agenții precum DARPA, investesc în tehnologii similare, cu aplicații în apărare și securitate cibernetică.

În 2011, Lieber a fost desemnat cel mai bun chimist al lumii din deceniul precedent, conform unor clasamente științifice publicate de Thomson Reuters, compania-mamă a agenției de știri Reuters.

SMART a fost înființat în 2023 sub conducerea președintei fondatoare Nieng Yan, biolog structural. Revenirea ei în China, după cinci ani la Universitatea Princeton, a fost salutată în presa internă drept întoarcerea unei „savan­te zeițe”.

Alături de SMART se află Shenzhen Bay Laboratory, o instituție separată din punct de vedere juridic, dar strâns legată funcțional, fiind lansată în 2019 cu un buget pe cinci ani de aproximativ 2 miliarde de dolari din partea guvernului din Shenzhen. Ambele sunt situate în Guangming Science City, un centru național de cercetare cu parcuri amenajate și cursuri de apă. Cele două instituții împărtășesc aceeași conducere și aceleași birouri și vor ocupa, de asemenea, un amplasament dedicat de 750.000 de metri pătrați, aflat în construcție, cu un cost estimat de 1,25 miliarde de dolari.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 Scârbos ipochimen / Lașul de la PNL care a făcut scandal după ce a primit ordin de mobilizare continuă să facă valuri

3 Se rescrie istoria după desecretizarea arhivelor diplomatice? Cele trei puncte critice din dosarele Ministerului de Externe

4 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil

5 De unde rezultă că Grindeanu a transformat PSD într-o sursă de sinecuri pentru toți cei apropiați...