Povestea uimitoare a peștelui care s-a lăsat salvat, în Lacul Sărulești

Povestea uimitoare a peștelui care s-a lăsat salvat, în Lacul Sărulești

Un pescar sportiv a reușit să salveze un sturion care înghițise mai multe gunoaie aruncate. Dan Constantin a precizat pentru  Digi24.ro că întâmplarea a avut loc joi, în  Lacul Sărulești  din județul Călărași, după ce peștele a ieșit la suprafață mai multe zile la rând, iar sturionul s-a lăsat într-un final prins pentru a fi salvat.

„De câteva zile, personalul aflat în serviciul de pază semnalează faptul că un sturion mare își face apariția în primele ore ale zilei la suprafața luciului de apă și stă efectiv foarte mult nemișcat, plutind de multe ori în derivă. Au urmat 5 zile intense cu personal suplimentat de observare a lacului, non-stop, azi (joi, n.red.) peștele și-a făcut apariția exact la ora 11, dar pentru 10 minute. Într-adevăr părea bolnav, slăbit, mișcări lente. Dă-i repede barca la apă și încet, încet la vâsle către el. Cu 20 de metri înainte de a ajunge l-am pierdut, plecase în adâncuri. Am rămas pe loc cu barca, purtați de vânt și valuri..."cineva de sus" simțea faptul că pacientul va ieși din nou și DA, la nici 5 metri de barca apare în scurt timp, el, exact cu fața spre barcă, exact în ochii noștri. Nemișcat, greu de spus dacă avea lacrimi... eu spun că da”, a povestit Dan Constantin pe pagina de Facebook.

El a publicat și fotografii din timpul operațiunii de salvare și cu gunoaiele înghițite de sturion.

sturion-salvat-plastic Foto: facebook.com/dan.constantin.7

„Apoi totul a decurs de la sine, s-a lăsat prins ușor, nu s-a opus deloc, a fost pus pe targă și dus repede la ponton pentru studierea acestuia de mai aproape. Nimic lovit, nimic rupt și totuși peștele avea ceva, avea un ghem de sfoară, un rest de sac de rafie cu ceva resturi de plastic și alte deșeuri exact în interiorul gurii prinse puternic de cerul gurii. Urmează 2-3 minute de operație, pentru că da, sunt chiar specialist în stomatologie, și scot ceva ce nu are legătură cu mediul lui, ceva făcut de mâna omului”, a mai spus acesta.

Pescarul sportiv a adăugat că, după aproximativ 40 de minute, sturionul și-a revenit și s-a făcut dispărut în apă: „În 40 de minute monstrul prinde putere, se zbate, peștele a stat aproape tot în apă și a prins viață. Mișca, apoi pleacă ca din pușcă dând din coadă puternic, udând din cap până în picioare toată audiența, exact 7 persoane. Doar atât. Du-te, Dică! Ai fost salvat!”

Acest exemplar de sturion mascul avea o lungime de 237 de centimetri, o circumferință de 110 centimetri și o greutate de circa 180 de kilograme. „Din păcate este foarte slab, nu s-a mai hrănit bine în ultimul timp”, a precizat Dan Constantin.


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...