Prahova: Bărbatul care a evadat în urmă cu o lună din secţia exterioară a Penitenciarului Ploieşti a fost prins

Bărbatul de 41 de ani care a evadat în urmă cu aproape o lună din secţia exterioară a Penitenciarului Ploieşti a fost prins, vineri, el fiind imobilizat, într-o primă fază, de cetăţeni.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, evadatul Onorel Lupu a fost prins pe raza comunei Podenii Noi, el fiind imobilizat de către localnici şi preluat imediat de poliţiştii aflaţi în teren, care desfăşurau activităţi pentru căutarea şi prinderea acestuia.

Bărbatul condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru furt calificat şi încarcerat evadase în data de 18 aprilie din Secţia Exterioară Movila Vulpii, aparţinând Penitenciarului Ploieşti.

Cercetările sunt continuate în dosarul penal aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Străpungerea iminentă a primei galerii din cel mai mare tunel rutier al României, pe A1 Lugoj-Deva

2 Dezbatere pe litoral / De ce românii sunt „manierați” în străinătate, dar „țărani sadea” acasă?

3 Hopa, ce se întâmplă în Rusia?

4 Un turist român a testat modelul „șezlong gratuit” din Thassos: Cât a costat consumația

5 Când Dunărea se traversa la pas: Trei veri istorice de foc au pârjolit Europa