Prahova: Bărbatul care și-a înjunghiat fosta iubită pe stradă, reținut pentru tentativă de omor (surse)

Bărbatul care, într-o criză de gelozie, și-a înjunghiat, luni, fosta iubită pe o stradă din municipiul Ploiești cauzându-i răni în zone vitale, a fost reținut pentru tentativă de omor, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, agresorul va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

O tânără de 23 de ani a fost înjunghiată, luni în jurul prânzului, în zona de nord a municipiul Ploiești, victima fiind dusă cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești cu șapte plăgi înjunghiate la nivelul gâtului, toracelui și abdomenului.

Incidentul s-a petrecut pe stradă, anchetatorii spunând că agresorul, un bărbat de 35 de ani, este fostul iubit al fetei și că, potrivit primelor cercetări, motivul pentru care el a recurs la un astfel de gest ar fi gelozia.

Apelul la numărul de urgență 112 a fost dat de către martorii prezenți la fața locului, iar la scurt timp de la producerea evenimentului, bărbatul s-a predat polițiștilor, fiind dus la audieri.

Tânăra înjunghiată a fost supusă unei intervenții chirurgicale, fiind internată la SJU Ploiești în stare gravă.

AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

2 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

3 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

4 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!

5 Andreea Raicu îl pune la punct pe Mugur Mihăescu: „Vă plătim indemnizația”