Prahova: Copaci căzuți din cauza vântului la Bușteni și Măneciu; alți pomi - cu risc de prăbușire pe DN1, la Azuga

Lucrători ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova intervin, duminică după-amiază, pentru degajarea unor copaci doborâți de vânt în zona de nord a județului, respectiv în stațiunea Bușteni, de pe Valea Prahovei, și în zona Măneciu-Cheia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Raluca Vasiloae, la Bușteni se intervine pe Strada Arcului, iar în comuna Măneciu se acționează în zona care duce spre Muntele Roșu, pentru degajarea unor pomi care au căzut din cauza vântului puternic.

De asemenea, Serviciul Voluntar din Azuga va interveni pentru degajarea unor copaci aflați pe marginea DN 1.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, pentru AGERPRES, că în zonă sunt copaci care riscă să se prăbușească, astfel că se va interveni punctual pentru degajarea lor.

Pe perioada intervenției, traficul pe DN1 va fi restricționat pentru o perioadă scurtă de timp în zona în care se va lucra, a precizat sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 Autostrada A3 / tronsonul spre Nădășelu, gata cu trei luni înainte de termen

4 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

5 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat