Prahova: Dosar penal după o filmare în cimitir, pe ritmuri de manele, cu scheletul unei femei

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ciorani, judeţul Prahova, au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, după ce în spaţiul public a apărut o filmare realizată în cimitir, însoţită de ritmuri de manele, în care doi bărbaţi apar ţinând scheletul proaspăt dezgropat al unei femei.

Conform datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, clipul video a fost postat pe o reţea de socializare, iar poliţiştii s-au sesizat din oficiu.

"Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost depistate, la acest moment fiind efectuate cercetări în vederea clarificării situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale care se impun", precizează sursa citată.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru AGERPRES, că fapta s-ar fi petrecut în luna februarie, iar cei doi bărbaţi care ţin scheletul femeii sunt gropari.

Ei se află, la această oră, la audieri, precizează sursele citate. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi