Prahova: Focar de COVID-19 la Spitalul Judeţean Ploieşti; cinci cadre medicale şi doi pacienţi sunt infectaţi

Un nou focar de COVID-19 a fost depistat în judeţul Prahova, cinci cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, dar şi doi pacienţi fiind confirmaţi cu noul coronavirus.

Directorul SJU Ploieşti, Marius Niculescu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că la nivelul Secţiei de Interne au fost testate pozitiv cinci cadre medicale, respectiv un medic, trei asistente şi o infirmieră, dar şi doi pacienţi, aceştia din urmă fiind deja transferaţi la spitalul suport CFR.

"Activitatea secţiei se desfăşoară cu precauţiile impuse de situaţia existentă. Avem acum 36 de pacienţi internaţi care au fost testaţi negativ, dar care vor fi retestaţi. Pacienţii noi vor fi direcţionaţi la spitalele cu secţii de medicină internă din judeţ", a precizat directorul SJU Ploieşti.

De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova au fost confirmate cu noul coronavirus 587 de persoane, cu 18 mai multe faţă de ziua precedentă, dintre care 24 au decedat (trei decese raportate în ultimele 24 de ore), iar 133 au fost declarate vindecate şi externate, arată buletinul de presă al Prefecturii Prahova.

Totodată, în ultimele 24 de ore au mai fost externaţi la cerere 11 pacienţi.

În secţiile de Terapie Intensivă din judeţ destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19 sunt internate 12 persoane (nouă sunt ventilate mecanic). AGERPRES


populare
astăzi

1 Radu Drăgușin a pasat decisiv în Serie A, după un debut criticat în Italia

2 Cele 21 de minute de la Live Aid prin care Freddie Mercury a salvat trupa Queen

3 Doi asistenţi universitari de la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius şi două studente, reţinuţi pentru luare de mită

4 „Să plece cu circul și maimuțăreala” / Incidente la vizita foarte scurtă a lui Călin Georgescu în Vaslui

5 Legătură directă pe autostradă între București și Bacău: nodul Nord s-a deschis