Prahova: Fostul vicepreședinte ANAF Romeo-Florin Nicolae ar fi primit bani pentru a ajuta SC FC Petrolul Ploiești (motivare)

Prahova: Fostul vicepreședinte ANAF Romeo-Florin Nicolae ar fi primit bani pentru a ajuta SC FC Petrolul Ploiești (motivare)

Fostul vicepreședinte ANAF Romeo-Florin Nicolae, achitat de Tribunalul Prahova în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, ar fi cerut și primit bani pentru a interveni în vederea soluționării în mod favorabil a unei contestații depuse de reprezentantul SC FC Petrolul SA Ploiești, directorul general de la acel moment al clubului, Alexandru Crângu, fiind denunțător în dosar, se arată în motivarea deciziei instanței de fond.

Potrivit documentului, în fapt, s-a reținut că, la data de 12 mai 2009, la SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiești a început efectuarea unei inspecții fiscale de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova — Activitatea de Inspecție Fiscală, din echipa de inspecție făcând parte la acel moment și inculpatul Romeo-Florin Nicolae, care ulterior, în timpul derulării controlului, a fost transferat în cadrul structurii ANAF — Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală București.

"Verificările fiscale efectuate au fost finalizate prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală nr. 100/12.01.2010, care a constatat în sarcina S.C. XXX S.A. Ploiești obligații suplimentare de plată la bugetul consolidat al statului (...), toate acestea cumulând suma de 13.034.043 lei. Prin Decizia de impunere nr.100/15.01.2010, D.G.F.P.Prahova — Activitatea de Inspecție Fiscală au fost stabilite în sarcina S.C. Fotbal Club Petrolul S.A. Ploiești obligații fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de 13.034.043 lei", se arată în motivare.

Reprezentanții clubului au depus o contestație, iar ulterior inculpatul l-a contactat pe președintele de administrație, căruia i-a cerut 5.000 de euro soluționarea favorabilă a contestației, se precizează în document.

"După depunerea contestației, în vara anului 2010, inculpatul Nicolae Romeo-Florin l-a contactat pe XXX, care avea calitatea de președinte al consiliului de administrație și director general în cadrul S.C. XXX S.A. și în cadrul unei întâlniri avute la XXX, acesta i-a propus să ajute S.C. XXX S.A, prin intervenția sa la factorii decizionali din cadrul ANAF, pentru soluționarea favorabilă a contestației depuse. În schimb, inculpatul Nicolae Romeo a solicitat suma de 5.000 euro, pe care a susținut că o va da la rândul său acelorași factori decizionali din cadrul ANAF și îi va determina pe aceștia să soluționeze favorabil contestația formulată în sensul urgentării și diminuării obligațiilor fiscale suplimentare stabilite în urma controlului", arată sursa citată.

Potrivit aceluiași document, directorul general de la acel moment al clubului, Alexandru Crângu, este denunțător în acest dosar.

Fostul vicepreședinte ANAF Romeo-Florin Nicolae a fost achitat, în data de 19 iunie, de Tribunalul Prahova în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, decizia nefiind definitivă.

La data de 27 noiembrie 2015, procurorii DNA Ploiești l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul vicepreședinte ANAF și fost director general al Direcției Generală Antifraudă Fiscală Romeo-Florin Nicolae pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA emis la acel moment, inculpatul este acuzat că, în calitate de consilier superior în ANAF — Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, în iulie 2010, a pretins și primit de la un denunțător, reprezentant al unei societăți, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra factorilor de decizie din cadrul instituției pentru soluționarea favorabilă a unei contestații formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere.

DNA precizează că decizia de impunere respectivă, privind obligații fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de peste 13 milioane lei, fusese emisă ca urmare a unei inspecții fiscale de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova.

"Ulterior, decizia de impunere a fost desființată parțial de ANAF — Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul diminuării obligațiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei", susțin procurorii.

AGERPRES/ (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruștei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…