Prahova: Mama copiilor care au murit după ce au căzut de la etaj, cercetată pentru ucidere din culpă

Mama celor doi copii care au murit după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc este cercetată pentru ucidere din culpă, a anunţat, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

"La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Cei doi copii gemeni au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din municipiul Ploieşti în seara zilei de 11 august . Ei au căzut pe trotuar şi, deşi paramedicii au încercat să-i resusciteze, au decedat.

Primele informaţii indicau că în momentul producerii accidentului mama copiilor se afla în altă cameră. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi