Prahova: Microbuzul implicat în accidentul mortal de la Bărcănești efectua o cursă specială către Therme (surse)

Microbuzul implicat, marți dimineață, în accidentul care a avut loc pe DN 1, la Bărcănești, efectua o cursă specială regulată către complexul Therme, au declarat, pentru AGERPRES, surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, microbuzul în cauză efectua o cursă regulată specială către Therme și este posibil ca persoanele din autovehiculul în cauză să fie angajați ai complexului respectiv.

Un accident rutier în care au fost implicate un camion, un microbuz și un autoturism a avut loc, marți dimineață, pe DN 1, la Bărcănești.

"Două vehicule, respectiv un camion și un turism, circulau pe DN 1 pe sensul spre Ploiești, iar microbuzul circula de la Ploiești spre București. Din primele cercetări a rezultat că primele două autovehicule au ajuns pe sensul opus unde a existat un impact între camion și microbuz. În acest moment, facem cercetări pentru a stabili exact cauza care a generat ajungerea celor două autovehicule pe sensul opus", a declarat șeful Poliției Rutiere Prahova, Victor Gîlceavă.

Potrivit acestuia, microbuzul în cauză efectua o cursă regulată specială.

Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că două persoane au decedat în urma accidentului, iar opt au fost rănite, una fiind preluată de elicopterul SMURD.

O altă persoană implicată a refuzat transportul la spital, a precizat sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români