Prahova: SJU Ploieşti riscă să nu poată acoperi linia a doua de gardă la ATI pentru pacienţii COVID-19

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti riscă să nu poată acoperi a doua linie de gardă la Secţia de Terapie Intensivă pentru pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus, directorul Marius Niculescu declarând, marţi, pentru AGERPRES, că situaţia este critică.

"Avem o situaţie nu tensionată, ci critică. Până la această dată, linia a doua de gardă de la ATI pentru pacienţii COVID a fost acoperită, însă începând de mâine rămânem fără medicii rezidenţi şi cei detaşaţi din judeţ pe perioada stării de urgenţă. Avem deci o lipsă de cinci cadre medicale", a spus Niculescu.

Directorul SJU Ploieşti a spus că se încearcă acoperirea necesităţilor cu resursele din spital, el precizând că s-au făcut demersuri către autorităţi pentru obţinerea sprijinului necesar.

Marius Niculescu a adăugat că, în lipsa cadrelor medicale, nu poate fi folosită nici unitatea de terapie intensivă mobilă adusă la spital la sfârşitul săptămânii trecute. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești