Prahova: Turist decedat în Masivul Bucegi

Un turist a decedat, luni, după ce a căzut în gol câteva sute de metri într-o prăpastie din apropierea cabanei Caraiman din Masivul Bucegi, salvamontiștii din Bușteni și jandarmii montani urmând să recupereze trupul neînsuflețit.

Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, pentru AGERPRES, că trupul neînsuflețit a fost găsit într-o prăpastie, turistul căzând în gol de la o înălțime de peste 300 de metri.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, la ora 15,45 a fost primit un apel la numărul unic de urgență 112 prin care se sesiza faptul că este posibil ca o persoană să fi căzut într-o prăpastie lângă cabana Caraiman.

Cel care a alertat autoritățile a spus că a auzit un strigăt, iar apoi a găsit un rucsac în zona respectivă.

La fața locului au mers jandarmi montani și salvamontiștii din Bușteni, aceștia din urmă găsind trupul neînsuflețit al bărbatului în cauză.

Echipele de intervenție acționează pentru recuperarea cadavrului, a mai precizat reprezentantul Serviciului Salvamont.

AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR